11.2 C
Slatina
vineri,10 mai,2024

Ultimele Articole

Alegeri parțiale pentru desemnarea primarului la Deveselu. 32,98%, prezența la vot până la ora prânzului

- Advertisement -

Alegerile electorale parțiale pentru primar din comuna Deveselu continuă, iar până la ora 12:00 a zilei de desfășurare a scrutinului de vot prezența la urne a fost de 32,98%.

Datele Autorității Electorale Permanente arată că sunt 2.604 de alegători înscriși pe listele electorale permanente și complementare, iar până duminică la prânz au votat 859 de persoane. La ora 12:00 nu exista niciun votant care să fi solicitat urna mobilă pentru a-și exprima opțiunea.

Prezența la urne în fiecare dintre cele trei secții de votare din Deveselu se prezintă astfel:

Căminul Cultural, sat Deveselu – 31,64%;

Căminul Cultural, sat Comanca – 35,69%;

Casa Armatei, sat Deveselu – 29,36%.

În cursa pentru alegerile parțiale de la Primăria Deveselu au mai intrat șapte candidați: Nicolae Dobre, actual viceprimar și vărul fostului edil Ion Aliman – PSD, Marius Iulian Aliman, fiul fostului primar – PNL, Gabriel Branişte – AUR, Marius Sorin Ana – PMP, Luminița Cepan – USR, Constanţa Mirela Motrici – PNR și Dorel Gorcea – independent.

În comună are loc un nou scrutin electoral pentru desemnarea edilului după ce la sfârşitul lunii septembrie 2020 după ce locuitorii din Deveselu l-au votat pe candidatul PSD, Ion Aliman, care a decedat înainte cu zece zile de desfăşurarea acestora, fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2. Totuşi, în localitatea olteană Consiliul Local a desemnat un viceprimar, în persoana lui Nicolae Dobre, care în acest moment îndeplineşte şi atribuţiile de primar.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți