3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

CAO extinde și reabilitează rețelele de apă din orașul Corabia

- Advertisement -

Compania de Apă Olt are proiecte de investiții și pentru orașul Corabia, iar în acest sens, la sfârșitul săptămânii trecute, a semnat „Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată în aglomerarea Corabia” din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020”. În orașul de la malul Dunării, societatea CAO SA va realiza lucrări de reabilitare și extindere a sistemelor de alimentare cu apă existente pentru a asigura racordarea întregii populații la serviciile de alimentare cu apă.

Potrivit unui comunicat remis de companie, investițiile care se vor realiza în sistemul de alimentare cu apă sunt: reabilitarea frontului de captare existent (Vârtopu) – opt puțuri realizate prin reforare; reabilitare conductă de aducțiune front de captare Vârtopu – Gospodăria de apă Corabia – 1,65 kilometri; reabilitare stație de tratare; reabilitare stație de pompare apă potabilă aflată în Gospodaria de apă Corabia; reabilitare rezervor de înmagazinare a apei, aflat în Gospodaria de apă Corabia; Tudor Vladimirescu – execuție foraje noi (două); conductă de aducțiune – 0,015 kilometri; construire stație de pompare apă potabilă; construire stație tratare apă potabilă; rețea de distribuție apă – 7,94 kilometri; construire rezervoare de înmagazinare apă potabilă (una); Vârtopu – execuție foraje noi (două); conductă de aducțiune – 0,022 kilometri; construire stație de pompare apă potabilă; construire stație tratare apă potabilă; construire rezervoare de înmagazinare apă potabilă (una); rețea de distribuție apă L = 9,25 kilometri.

În privința investițiilor în sistemul de canalizare acestea vor fi: extindere rețele de canalizare L = 31,15 kilometri; reabilitare rețele de canalizare existente  L = 15,51 kilometri; construire stații de pompare apă uzată (19); conducte de refulare noi – 3,35 kilometri; construire stație nouă de epurare pe amplasamentul stației de epurare existente.

Contractul „Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată în aglomerarea Corabia” a fost atribuit, în urma unei licitații publice deschise, asocierii societăților Top Decon SRL și Scadt SA, lider de asociere fiind Top Decon. Valoarea contractului este de 53.046.350,88 lei, fără TVA, din care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din bugetul local. Durata contractului de execuție este de trei ani și trei luni, la care se adaugă trei ani – perioada de notificare a defectelor.

„Chiar dacă orașul Corabia a pierdut, acum nouă ani, startul investițiilor în modernizarea și extinderea sistemului de apă și canalizare, acum vom schimba în totalitate infrastructura veche de apă și canalizare și vom introduce rețele noi pe toate străzile. Vom crește standardele de viață ale locuitorilor, vom îmbunătăți calitatea apei furnizate, contribuind, totodată, la dezvoltarea orașului Corabia. Investim azi pentru orașul Corabia de mâine”, a declarat Cătălin Ușurelu, directorul general al Compania de Apă Olt.

Programul Operaţional Infrastructura Mare reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune care stabileşte strategia de alocare a fondurilor europene, în vederea dezvoltării sectorului de mediu în România, în perioada 2014 – 2020. POIM se bazează pe obiectivele şi priorităţile politicilor de mediu şi de dezvoltare a infrastructurii ale Uniunii Europene, reflectând atât obligaţiile internaţionale ale României, cât şi interesele specifice naţionale.

sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți