6.2 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Mai mulți operatori economici, amendați de polițiști pentru nefolosirea caselor de marcat

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, au desfășurat și marți, de marea srăbătoare a Sfântului Prooroc Ilie, o acțiune pe linia prevenirii, descoperirii și combaterii ilegalităților de natură economică, care se pot produce în contextul desfășurării unor evenimente cu caracter public, în piețele agroalimentare și târgurile din județ. Peste zece firme au fost verificate de oamenii legii, fiind date și șapte amenzi, cele mai multe fiind pentru nefolosirea caselor de marcat.

„În urma activităţilor desfăşurate, au fost controlate 12 societăți comerciale, fiind aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.500 de lei, din care șase pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 28 din 1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și una pentru încălcarea prevederilor Legii 145 din 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Olt.

Sursa citată mai arată că în baza OUG 28/1999 a fost dispusă și confiscarea sumei de 300 de lei de la doi operatori economici.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți