10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Acțiuni de dezinsecție din avion și la sol pe domeniul public al municipiului Slatina, începând de vineri

- Advertisement -

Primăria municipiului Slatina anunță că de vineri, 30 iulie, începe acțiunea de dezinsecție a domeniului public pe o suprafață de 4,5 milioane metri pătrați aviotratament – câte două treceri și 3 milioane de metri pătrați dezinsecție la sol, tot câte două treceri.

Acțiunile de dezinsecție se vor desfășura timp de patru zile, respectiv pe 30 iulie și în zilele de 2, 4 și 6 august, fiind folosite substanțe aprobate de Ministerul Sănătății, transmit autoritățile locale.  

Vineri are loc dezinsecția aviochimică, începând cu ora 05:45, în funcție de evoluția temperaturilor, și larvicidare începând cu ora 08:00, iar luni, 2 august, se efectuează dezinsecție la sol cu utilaje purtate de agenții D.D.D., începând cu ora 04:00, larvicidare de la ora 08:00 și dezinsecție spațială cu utilaje de mare putere cu autopurtate generatoare de ceață rece și caldă, cu începere de la ora 21:00.

Miercuri, 4 august, are loc dezinsecție la sol cu utilaje purtate de agenții D.D.D. începând cu ora 04:00, larvicidare de la ora 08:00 și dezinsecție spațială cu utilaje de mare putere cu autopurtate generatoare de ceață rece și caldă de la ora 21:00. Ultima zi când are loc dezinsecție prin mijloace aviochimice este vineri, 6 august, începând cu ora 05:45, în funcție de evoluția temperaturilor, și larvicidare de la ora 08:00.

„Pentru buna desfășurare a acestei acțiuni vor participa 21 de agenți, vor fi utilizate nouă mijloace de transport – un auto pentru coordonare și opt auto pentru executarea serviciilor, respectiv patru utilaje de mare capacitate cu generatoare de ceață rece autopurtate și patru utilaje de mare capacitate cu generatoare de ceață caldă autopurtate. De asemenea, vor fi utilizate 16 aparate generatoare de ceață rece purtate de agenții D.D.D., patru aparate generatoare de ceață caldă purtate de agenții D.D.D. și mijloace aviochimice”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Slatina.

Autoritățile locale mai spun că în situația în care condițiile meteorologice sunt nefavorabile execuției serviciilor, programul acțiunii de dezinsecție va fi decalat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți