0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri au amendat zeci de bicicliști și pietoni pentru abateri în trafic

- Advertisement -

Polițiștii Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat miercuri acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic, urmărindu-se prevenirea și combaterea cauzelor producerii accidentelor grave, în special indisciplina bicicliștilor și a pietonilor. Peste 60 de astfel de participanți la trafic au fost amendați cu pentru neregulile comise pe drumurile publice care tranzitează județul.

„Polițiștii au acționat pentru combaterea abaterilor săvârșite de către bicicliști și pietoni, dar și pentru combaterea nerespectării regulilor de circulație rutieră de către ceilalți participanți la trafic. În urma activităților desfășurate, pentru neregulile constatate au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, dintre care 38 au fost aplicate bicicliștilor, 25 pietonilor și 66 au fost aplicate altor categorii de participanți la trafic. Valoarea totală a sancțiunilor este de 18.705 lei”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Recomandări pentru bicicliști

Să circule pe un singur rând, iar dacă pe direcția de deplasare există o pistă pentru biciclete, amenajată ca atare, să circule pe aceasta.

Să traverseze drumul public, pe trecerea destinată pietonilor, pe lânga bicicletă.

Să nu circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să aibă bicicleta echipată cu lumini şi elemente reflectorizante.

Să poarte casca de protecție omologată.

Să aibă împlinită vârsta de 14 ani.

Recomandări pentru pietoni

Respectați regulile de circulaţie! Nu vă riscați viața și sănătatea! Nu traversați strada prin locuri nepermise!

În condiții de vizibilitate redusă și pe timpul nopții, purtați îmbrăcăminte cu accesorii reflectorizante pentru a fi observați cu ușurință.

Traversați numai pe trecerile pentru pietoni sau pe la colț de stradă și la culoarea verde a semaforului destinat dumneavoastră. Nu vă angajați în traversarea drumului public prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!

La orice traversare, opriți-vă în afara părții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!

Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!

Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice dacă ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți