3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Centurile Balș și Slatina de pe Drumul Expres ar putea fi deschise parțial în viitorul apropiat

- Advertisement -

Reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură” au făcut anunțul printr-o postare făcută joi pe pagina de Facebook, potrivit acestora constructorul UMB avansând foarte bine pe Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești, tronsonul dintre Balș – Slatina, acolo unde termenul contractual actualizat, cu extensii de timp incluse, este luna iunie a anului 2022.

Centurile Balș și Slatina ar putea fi deschise parțial, având în vedere că șansele de deschidere a traficului la sfârșitul acestui an, pe toți cei 40 de kilometri și pe toate cele patru benzi sunt foarte mici. Ar urma să se circule pe prima centură între nodurile Găneasa – Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574 și Braneț, Bârza – Drumul Județean (DJ) 644, dar și pe Centura Slatinei de pe șoseaua de mare viteză, însă aici podul de peste râul Olt, care va fi al doilea cel mai lung din țară, având o lungime de aproximativ 1,7 kilometri, este principalul punct critic, spun reprezentanții asociației.   

„În ciuda mobilizării exemplare, șansele pentru deschiderea traficului în decembrie 2021 pe toți cei 40 de kilometrui, pe profil complet (4 benzi), sunt foarte, foarte mici. Totuși, se poate deschide parțial circulația pe Centura Balș (între nodurile Găneasa/DN65 și Braneț/DJ644) și, cu mult efort și noroc de vreme bună, pe Centura Slatina, acolo unde podul peste Olt este principalul punct critic. Așadar, chiar dacă nu se va reuși inaugurarea completă pe toți cei aproape 40 de kilometri dintre Balș Vest (Spineni) și Slatina Est (Valea Mare), solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și antreprenorului general (UMB) să se concentreze pe deschiderea unor tronsoane, chiar și în sistem semi-profil (un sens al drumului expres), astfel încât șoferii să nu aștepte venirea primăverii pentru a scăpa de traficul infernal din zonă”, este mesajul postat de Asociația Pro Infrastructură pe pagina de socializare.

Două tronsoane ale Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești, respectiv II și III, tranzitează județul Olt. Tronsonul II, Loturile 1 și 2, care începe de la limita județelor Dolj și Olt și trece pe teritoriile localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare, acesta incluzând și centurile de ocolire ale orașului Balș și municipiului Slatina, dar și Tronsonul III care tranzitează unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești până la limita județelor Olt și Argeș.     

Șoseaua de mare viteză are o lungime totală de 121,185 kilometri, valoarea estimată a întregului proiect fiind puțin peste 5,5 miliarde de lei, fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Drumul Expres, care va avea o rută expresă cu câte două benzi pe sens ar urma să fie finalizată, conform proiectului, la sfârșitul anului 2023. Acesta va zece intersecții rutiere, 75 de poduri și pasaje, 25 de intersecții, 15 poduri și pasaje la noduri rutiere sau drumuri de legătură, 8,85 kilometri drumuri de legătură.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți