10.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Ziua marii confruntări Cîțu-Orban. Cine va câștiga voturile la Congresul PNL?

- Advertisement -

După mai mult de trei luni în care PNL s-a împărțit, literalmente, în două, și a ținut capul de afiș al știrilor cu atacurile, la început mai voalate, apoi din ce în ce mai dure, între Ludovic Orban și Florin Cîțu, a venit ziua marii confruntări. Peste 5000 de liberali din toată țara, reuniți la Romexpo în ceea ce Orban a denumit ca fiind „un festival al democrației”, decid cine va fi președintele PNL de acum înainte. 

LIVE VIDEO – Evenimentul poate fi urmărit aici

UPDATE 12.00. Klaus Iohannis a plecat de la Romexpo.

Între timp, afară, liberalii s-au adunat la coadă la o gheretă, unde se vinde shaorma.

UPDATE 11.30. Președintele Klaus Iohannis susține un discurs la Romexpo.

„Nu ne-am mai întâlnit de mult în această formulă și mă bucur să vă văd aici în număr atât de mare și vă salut cu căldură pe toți, liberali din toată țară!

Ne aflăm, și nu pentru prima dată, într-un punct de inflexiune, nu doar pentru Partidul Național Liberal, ci și pentru România. Trebuie să recunoaștem că nu a fost o campanie internă așa cum mulți ne-am fi dorit.

Partidul Național Liberal este un partid viu, competiția deschisă a fost mereu posibilă și încurajată, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuții aplicate, pe moțiuni și pe proiecte.

Să nu ne amăgim, sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde anumite derapaje și atacuri la persoană, ca cele la care am asistat în ultimele luni. Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată nu doar în interiorul PNL, ci la niciun partid din România.

Din păcate, s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure, care sapă credibilitatea unui partid puternic încercat. Un partid care a avut curajul să-și asume responsabilitatea guvernării într-o perioadă extrem de dificilă, fiind astfel oricum expus criticii. Este păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior!

Viitorul președinte al Partidului Național Liberal va avea o misiune foarte, foarte grea. Să demonstreze, în primul rând, că Partidul Național Liberal este în continuare cel mai important partid din România, nu doar pentru tradiția sa, nu doar pentru istoria sa, indisolubil legată de destinul României moderne, nu doar pentru că milioane de români iubesc fibra liberală și valorile asumate de acest partid. Ci pentru că principiile liberalismului sunt singurele pe care se poate clădi o țară dezvoltată, profund democratică, o țară care să recupereze rapid decalajele față de celelalte state din marea familie europeană.

Klaus Iohannis: Vremea confruntărilor electorale s-a încheiat

Să nu uităm că am promis oamenilor, în 2020, patru ani de stabilitate politică, ani în care România să demareze și să finalizeze investiții structurale majore și reforme sistemice îndelung așteptate.

Astăzi, membrii Partidului Național Liberal își aleg conducerea pe care o consideră potrivită. De mâine însă ambele echipe trebuie să fie conștiente că menținerea unității partidului este esențială pe mai departe.

Cel mai important argument pentru necesitatea unității partidului este că România are nevoie de un liberalism puternic, care să acționeze ca un adevărat vector de modernizare și construcție pentru națiunea noastră.

Partidul Național Liberal se află în fața unui test de maturitate. Sunt convins că are capacitatea să arate că este un partid care își înțelege rolul în societatea românească, într-un moment când este mare nevoie de dovezi de responsabilitate, de înțelepciune, de unitate în jurul unor valori comune și de solidaritate în fața unor crize multiple.

Alegerile interne nu sunt doar despre a înlocui un lider cu un alt lider. Alegerile interne sunt despre proiecte mai bune, despre eficiență, despre înnoire și despre reconectare cu oamenii.

Partidul Național Liberal are obligația să își asculte alegătorii, să țină cont de lecția voturilor primite și să se adapteze la problemele reale ale prezentului.

Recent, făceam un apel la responsabilitate și maturitate către partidele din arcul guvernamental. Este un apel pe care îl reiterez, pentru că nu toți cei cărora le era adresat au manifestat aceeași responsabilitate și maturitate.

Atrag din nou atenția tuturor partidelor parlamentare că, dacă vom continua așa, riscăm să pierdem definitiv încrederea electoratului în mediul politic. Ar fi extrem de grav, pentru că, atunci când oamenii sunt dezamăgiți de cei care îi reprezintă, se creează un vid între ales și alegător, imposibil de umplut.

Vă văd hotărâți pe toți cei de aici și știu că vă doriți cu toții un singur lucru – ca România să câștige! Să fie condusă de un guvern în care forța motrice este Partidul Național Liberal.

Klaus Iohannis: Este imperativ să depășim cât mai repede actuala criză

Actuala guvernare trebuie fără doar și poate să continue, pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia.

Cu atât mai mult, când prim-ministrul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, întregul Partid Național Liberal ar trebui să dea dovadă de solidaritate și să îi susțină cu toate forțele. Sunt de neînțeles sabotajele venite din propriul partid, chiar dacă până la un punct ele ar putea fi explicabile prin prisma luptei electorale interne.

Nu numai că Partidul Național Liberal trebuie să rămână în continuare la guvernare, dar eu cred că România poate avea un deceniu de guvernare de dreapta. Ca acest lucru să fie posibil, este însă nevoie de fapte, de acțiuni concrete care produc beneficii palpabile pentru cetățeni, nu doar de discursuri și promisiuni. Avem instrumentele necesare, avem planurile adecvate, avem fondurile care să ne permită să le punem în aplicare. Să avem și înțelepciunea, și maturitatea de a ne reașeza cu toții la aceeași masă, masa discuțiilor despre soluții pentru România!

Este nevoie ca guvernul să își asume principii ferme și să le redea speranța oamenilor că pot avea un trai bun, un trai prosper aici, în țara noastră.

Prioritățile rămân neschimbate: românii vor investiții în sănătate și infrastructură, românii vor eliminarea birocrației și vor digitalizare, românii vor venituri mai mari și sprijin pentru categoriile vulnerabile.

Românii vor o educație mai bună pentru copiii lor, românii vor să își îndeplinească visul european, al unui trai prosper într-o societate liberă și democratică. România, ca și multe alte state europene, se confruntă în prezent cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Pentru a le gestiona cât mai bine, este nevoie un guvern eficient.

Klaus Iohannis: Guvernarea nu este un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite

Guvernarea presupune însă, în primul rând, o muncă de echipă, cu parteneri care se bazează pe relații de respect și încredere reciprocă, iar Partidul Național Liberal are obligația față de români să continue să guverneze responsabil. Guvernarea nu este un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care unii parteneri se comportă că și cum ar fi într-o dezbatere pe rețelele sociale, iar când apare primul impas își iau lucrurile și pleacă.

Guvernarea înseamnă responsabilitate, perseverență, tenacitate, dialog real cu cetățenii. Cine nu este pregătit pentru așa ceva nu poate guverna România. Dragi liberali, Eu am încredere că parteneriatul pe care l-am început acum mulți ani cu Partidul Național Liberal va continua și va produce multe beneficii pentru România.

Sunt încrezător că viitorul va fi unul bun pentru Partidul Național Liberal și că guvernarea va fi bine gestionată de liberali, care vor ști să susțină un Executiv racordat la provocările momentului și preocupat de dezvoltarea țării pe termen mediu și lung.

Contați mereu pe implicarea mea pentru a pune în aplicare programul pentru care românii ne-au oferit încrederea și sprijinul lor! Un program care are în prim-plan o Românie normală, mai puțin afectată de scandaluri și dispute sterile și mult mai mult orientată spre creștere organică, spre bunăstare, spre șanse egale pentru toți, spre servicii publice moderne.

Cu alte cuvinte, o democrație consolidată și un viitor mai bun pentru fiecare român. Eu vă mulțumesc și vă doresc mult succes la acest Congres! Văd că sunteți energizați și așa este bine, dar la final trebuie să fim o echipă”.

UPDATE 11.10. Un număr de 3.660 de delegați au fost înregistrați la ora 11.00, a declarat Theodor Stolojan.

Înregistrarea delegaților continua pana la ora 12.30

UPDATE 11.05. Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu aplauze și fotografii de liberalii adunați în incinta Romexpo.

În sală se intonează imnul României.

Klaus Iohannis a ajuns la Romexpo

UPDATE 11.00. Președintele Klaus Iohannis a venit la Congresul PNL.

A fost întâmpinat de Florin Cîțu și de Ludovic Orban.

„Ce zi frumoasă ați ales! Sper că și atmosfera va rămâne interesantă”, le-a spus președintele.

Au intrat împreună în incincita Romexpo.

Va fi o atmosferă interesantă, i-a spus Ludovic Orban.

UPDATE 10.57. Liberalii se pregătesc pentru sosirea președintelui Klaus Iohannis.

Este scoasă folia de pe covorul de culoare albastră.

Ludovic Orban și Florin Cîțu au ieșit și ei în fața Romexpo, pentru a-l aștepta pe Klaus Iohannis.

UPDATE 10.50. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a venit sâmbătă la congresul PNL. Acesta a declarat că UDMR merge mai departe cu oricine câștigă dintre cei doi candidați care se luptă astăzi pentru șefia partidului, Ludovic Orban și Florin Cîțu.

UPDATE 10.45. Unii liberali strigă numele lui Ludovic Orban, în timp ce în sală intră Florin Cîțu.

Ionel Dancă glumește cu Lucian Bode să scandeze și el numele actualului lider al PNL.

Între timp, Florin Cîțu salută lideri de filiale.

Florin Cîțu: Cariera mea de premier va fi așa cum a fost și până acum

UPDATE 10.15. La Romexpo a venit și Florin Cîțu.

„Azi vom culege roadele acestei campanii. A fost dificilă,  dar foarte bună pentru PNL. După ziua d azi, PNL va fi mai unit, mai puternic, se va pregăti să câștige alegerile din 2024.

O să fie un congres organizat impecabil ca cel din 2017, totul va fi transparent,.

PNL, după ziua de azi va fi mai unit niciodată. Ce am promis am făcut. Românii vor vota din nou PNL în 2024. Eu am avut mesaje optimiste. Sunt mândru că am avut o campanie optimistă, cu mesaje optimiste pentru români.

Cariera mea de premier va fi așa cum a fost și până acum, ce am promis am făcut”, a declarat el.

Liberalii s-au adunat la grătarele încinse

UPDATE 10.00. Grătarele s-au încins în afara pavilionului central.

Liderii PNL stau la terasele de lângă pavilionul central. Acolo este și Ludovic Orban.

„Am servit mic-dejunul. L-am pregătit singur. Acum beau cafeaua”, a spus Orban.

El a vorbit despre condițiile de participare la eveniment: „O să purtăm toți mască, suntem vaccinați sau avem test PCR sau rapid. Toată lumea are certificat verde, nu intră în sală fără el. Există capacitate de peste 10.000 de persoane, iar numărul de delegați e de 5.000”. 

Orban a spus că se bazează „pe cât mai multe voturi”.

Unii liberali au adus tricouri cu chipul actualului lider al partidului.

Rareș Bogdan, provocare pentru Dacian Cioloș

UPDATE 9.50. Rareș Bogdan i-a transmis o provocare co-președintelui USR PLUS Dacian Cioloș, în ziua Congresului PNL.

Europarlamentarul spune că dacă Cioloș intră în cabinetul premierului Florin Cîțu, își va părăsi și el „funcția extrem de importantă de la Bruxelles” și va intra în Guvern.

„Îi lansez o provocare lui Dacian Cioloș, am înțeles că își dorește o funcție de ministru. Dacă intră în cabinerul lui Florin Cîțu, eu voi părăsi funcția extrem de importantă de la Bruxelles și voi intra și eu în guvern. Consider că în umătorii ani guvernarea trebuie să fie de dreapta, în jurul lui Florin Cîțu”, a mai spus Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan: Unii și-au făcut calculele și au devenit puțin nervoși

UPDATE 9.40. Surse din tabăra Cîțu susțin că oamenii lui Ludovic Orban au început să rupă perdelele cabinelor de vot, astfel încât votul să nu mai fie secret.

Întrebat de jurnaliști în legătură cu aceste informații, Rareș Bogdan a declarat că a fost informat în legătură cu aceste fapte, dar a dat asigurări că votul va fi secret.

„Unii dintre colegi și-au făcut calculele și au văzut că nu au cum să obțină nici măcar 2000 de voturi din 5.000 și au devenit puțin nervoși.

Vom liniști lucrurile, votul e secret.

Va fi un festival al bunului simț, un moment extrem de important al PNL, va fi aleasă noua conducere pentru 4 ani. O conducere care va fi într-un parteneriat asumat cu Klaus Iohannis. Președintele este un om care e echidistant, va da un mesaj de pace și susținere a reformelor, nu se implică în campaniile interne, sigur că vrea să continue parteneriatul cu premierul”, a declarat Rareș Bogdan.

Ludovic Orban: Klaus Iohannis este binevenit

UPDATE 9.20. Ludovic Orban a ajuns la Romexpo. 

„Am încredere că vor fi respectate toate procedurile de vot.

Președintele Klaus Iohannis este binevenit. Este partener al PNL, nu e primul eveniment la care participă”, a declarat Ludovic Orban.

UPDATE 9.00. Câteva zeci de persoane protestează la Romexpo. Manifestanții au amplasat un ciolan simbolic, din polistiren, la intrarea în sala Romexpo.

Ei au bannere și pancarte și cer desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Lunile scurse până la această ultimă confruntare de la Congresul PNL nu au adus mari beneficii partidului, în ciuda proclamatului „festival al democrației”. Liberalii s-au încăierat la propriu în alegerile județene a căror miză a fost câștigarea de către unul sau celălalt dintre Cîțu și Orban a unor șefi de filială care să le ofere susținere la Congres, au furat ștampile, chei de la sedii și au schimbat yale. S-au acuzat că li s-au înfipt unghii în carne de către adversari și că au fost bruscați fizic tot de adversari la reuniunile de partid. 

Adversarii nu au fost însă membri ai PSD, USR PLUS sau AUR, ci colegi din PNL. Ruptura din sânul PNL nu este una mică, chiar și pentru un partid obișnuit cu certuri între facțiunile interne. 

Care este miza?

De ce s-a ajuns, totuși, în această situație? Care este miza războiului total declanșat între Florin Cîțu și Ludovic Orban? 

PNL a ajuns la guvernare după alegerile parlamentare din 2020 nu prin câștigarea acestora la vot, ci datorită faptului că președintele Klaus Iohannis a încredințat formarea Guvernului coaliției PNL-USR PLUS -UDMR. Fricțiunile permanente din Coaliție și erodarea inevitabilă adusă de nemulțumirea populară față de gestionarea pandemiei Covid și față de situația economică au dus PNL în sondajele de opinie cu mult sub PSD. 

În plus, partidul suferă vizibil de lipsă de cadre, de tinerețe și de adecvare la realitățile anului 2021. PNL a fost guvernat în ultimii de ani de o aripă dur-conservatoare destul de asemănătoare în abordări cu partidul aflat la guvernare în Polonia, PiS. Unul dintre motive a fost o înțelegere făcută de Ludovic Orban cu ani în urmă, la momentul la care a devenit președinte al PNL, cu facțiunile influente din partid afiliate unor culte religioase. 

De altfel, progresiștii din partid, liberali în sensul doctrinar american, au fost înlăturați de pe listele parlamentare și au fost înlocuiți cu apropiați ai lui Ludovic Orban. Partidul denumit în continuare liberal, a dezamăgit în multe situații publicul tânăr și deschis către valorile europene ale libertăților individuale, totul culminând cu discursul prin care Ludovic Orban a decretat că PNL trebuie să fie un partid „puternic legat de Biserică, un partid care să promoveze morala creștină ca fundament al moralei publice”. 

Or, plasarea pe un segment electoral conservator face ca PNL să se bată ideologic în perspectiva alegerilor din 2024 cu PSD sau AUR, în vreme ce USR PLUS rupe din alegătorii liberali tineri și mai puțin atrași de ideologia creștină. 

Pericolul ca PNL să înregistreze un eșec la alegerile din 2024 a dus la apariția necesității unei schimbări de paradigmă în partid, respectiv modernizarea și reformarea, ambele cerute în repetate rânduri de președintele Klaus Iohannis la întâlnirile formale și informale cu liderii liberali. 

Așa s-a născut ideea schimbării din funcție a lui Ludovic Orban, considerat a fi un lider rigid, dictatorial și prizonier al propriilor temeri de decădere. Florin Cîțu pare candidatul schimbării, după ce ideea de modernizare a partidului, pe care Iohannis a încercat de mai mulți ani să o impună, a eșuat de mai multe ori din lipsa unui lider care să poată fi instalat în fruntea PNL (Dan Motreanu a refuzat de câteva ori să preia acest rol în urmă cu multă vreme). 

Însă, deși Florin Cîțu pare a fi viitorul președinte al PNL, conform calculelor dinaintea Congresului, el, dacă va câștiga, va trebui să facă față acestei mari provocări, cea a modernizării, lucrând chiar cu echipa de lideri conservatori cu care a lucrat Ludovic Orban. Să facă, altfel spus, reformă cu o echipă nereformistă. 

Până atunci însă, cele două tabere își poartă războiul chiar și pe ultima sută de metri. Ludovic Orban a vorbit, personal, la telefon, cu peste 1300 de delegați la Congres, estimând că ar urma să obțină peste 2800 de voturi din cele 5000 puse pe masă. 

Are însă de partea sa doar 8 filiale ale partidului, spre deosebire de 28 câte s-au declarat deschis de partea lui Florin Cîțu. În plus, pe lista de susținători ai lui Florin Cîțu, care vor ocupa viitoarele funcții de primvicepreședinți și președinți se află toate numele grele ale partidului, în timp ce lista echipei Orban nu se poate lăuda cu aceeași influență și notorietate. 

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți