7.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

„Transalpina Clujului” a devenit un drum în valuri, după ce a fost proaspăt reparată

- Advertisement -

Zicala „din lac în puț” pare să se verifice în cazul unui drum proaspăt reparat, unde gropile au fost înlocuite cu denivelări, după lucrări ce au costat 400.000 de lei. Supranumită „Transalpina Clujului”, șoseaua străbate Munții Apuseni pe o distanță de 80 de kiliometri și leagă județele Cluj și Alba, fiind frecventată de turiști pe tot parcursul anului. Pe traseul aflat pe Drumul Național 1R sunt, de altfel, mai multe stațiuni de schi.

 „Transalpina Clujului” este înconjurată de peisaje spectaculoase, dar până acum câteva luni șoseaua era împânzită de gropi de la un capăt la altul. Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj-Napoca s-a apucat de reasfaltare, iar investiția a costat 400.000 de euro. Lucrările s-au terminat acum două săptămâni, dar… surpriză! Gropile au fost acoperite, însă în locul lor au apărut… valuri. Până și marcajele șoselei au fost făcute după denivelările de pe asfalt.

„Cam periculos. Maxim 50 la oră, denivelat, dacă te fură, un pic umed, te duci târâș, e pericol”, spune un tânăr.

„Să vă spun, față de cum a  fost înainte, e mai bun amu”, susține un localnic.

„N-a fost facută lucrarea cum trebuie. Ar trebui chemat înapoi cel ce a construit drumul, să-l refacă”, este de părere un șofer.

Reprezentanții Direcția Regionale Drumuri și Poduri Cluj-Napoca dau vina pe fenomenele naturale pentru denivelările apărute în urma lucrărilor de reabilitare.

„Au apărut niște probleme de tasari după ce am așternut covorul, din cauza infiltrațiilor de pe versant. Săptămâna aceasta și cealaltă vor fi remediate”, promite Eugen Cecan, director DRDP Cluj.

Traseul cunoscut drept Transalpina Clujului a fost asfaltat în 2016. Pe drumul național 1R există încă și alte zone cu probleme, precum cea dintre localitățile Horea și Mătișești, care măsoară 16 kilometri. 

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți