14.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 30 de focare de pestă porcină africană la porcii domestici din zeci de gospodării, dar și din ferme oltene

- Advertisement -

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt transmite că la această dată sunt active peste 30 de focare de pestă porcină africană la porcii domestici din gospodăriile populației existente în peste zeci de localități, dar și în câteva ferme oltene.

Potrivit unui comunicat remis de DSVSA Olt, sunt focare de pestă porcină la porcii din următoarele gospodării ale cetățenilor din Verguleasa – cinci, Cungrea – trei, Scărișoara două, Bălteni (Perieți), Topana, Leleasca, Obârșia, Fălcoiu, Bălțați (Scornicești), Vulturești, Optași Măgura, Schitu, Constantinești (Scornicești), Tufeni, Ipotești, Drăgănești Olt, Mogoșești (Scornicești), Băbiciu, Fălcoiu, Văleni, Piatra Olt, Grădinari și Slătioara – câte unul.

De asemenea, sunt active și cele cinci focare de pestă porcină africană confirmate la porcii domestici din exploatațiile comerciale de porci din localitățile Constantinești – Scornicești, Ipotești, Negreni – Scornicești și Tufeni.

În conformitate cu Planul de măsuri privind acțiunile suplimentare ce se impun a fi aplicate în vederea combaterii și a prevenirii extinderii focarelor de pestă porcină africană la nivelul exploatațiilor comerciale de suine autorizate sanitar veterinar și a exploatațiilor non-profesionale (gospodăriile populației), având drept scop implementării de către unitățile administartiv teritoriale a măsurilor ce se impun și a conlucrării tuturor autorităților (Inspectoratul de Poliție al județului Olt, Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt, unități administrativ teritoriale, reprezentanți ai fondurilor de vânătoare), precum și și a conștientizării crescătorilor de animale cu privire la respectarea măsurilor impuse de autorități, întocmit de Prefectura Olt, DSVSA Olt a realizat, în acestă perioadă, controale în târgurile săptămânale, în zilele de sâmbătă și duminică, în scopul depistării comercianților de animale vii care nu respectă măsurile de interdicție impuse ca urmare evoluției pestei porcine africane pe teritoriul județului.

„Nu au fost depistate abateri de la această interdicție. Verificările au vizat de asemenea, aspecte privind respectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor cu privire la transportul, depozitarea, prepararea și comercializarea produselor alimentare de origine animală și nonanimală și nu au fost constatae neconformități care să necesite aplicarea de sancțiuni”, se arată în comunicatul Direcției Sanitară Veterinară Olt.

DSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.

„Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic. DSVSA Olt va informa periodic publicul din județ, cu privire la evoluția bolii, respectiv măsurile ce se impun în scopul combaterii acesteia. „Este interzisă comercializarea, înstrăinarea sau mișcarea sub orice formă a procilor vii, a cărnii și produselor din carne de porc provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului pestei porcine africane. Se mențin restricțiile în ceea ce privește organizarea aglomerărilor de animale vii în scopul comercializării acestora – interdicție de funcționare a trâgurilor de animale vii”, se mai arată în comunicat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți