2.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cîţu: Vom ajuta primăriile cu fonduri, dar nu am văzut un minim efort de a reduce cheltuielile

- Advertisement -

Prim-ministrul interimar Florin Cîţu a declarat, joi, că Executivul va căuta să acopere solicitările de alocări de fonduri venite din partea primăriilor, precizând, însă, că nu văzut din partea autorităţilor locale „un minim efort de a reduce cheltuielile”.

„Au fost alocate resurse suplimentare anul acesta pentru autorităţile locale de trei ori: la rectificarea bugetară, prin calamităţi şi apoi prin Fondul de rezervă. Nu am văzut din partea autorităţilor locale, până la acest moment, un minim efort de a reduce cheltuielile. Niciunul! Deşi am avut la începutul anului această discuţie cu autorităţile locale. Vedem doar că cer mai mulţi bani de la buget.

Am înţeles că au crescut facturile, am înţeles că au crescut preţurile, dar totuşi aceste primării ar trebui să colecteze mai bine, pentru că multe primării am văzut că nu colectează venituri. În acelaşi timp am văzut că nu au făcut niciun efort în a reduce cheltuielile”, a declarat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

În opinia sa, o discuţie pe acest subiect cu autorităţile locale trebuie făcută transparent, „pe faţă”.

„Pot să merg, bineînţeles, la asociaţia municipiilor, să vorbim cu consiliile judeţene să vedem exact scrisorile. Eu am înţeles, scrisorile pot să le trimită, dar aş vrea să văd şi fapte, pentru că până acum nu am văzut aşa ceva.

Bineînţeles că vom ajuta, bineînţeles că banii vor veni, dar trebuie să înţeleagă lumea că acei bani (…) puteau să meargă către investiţii, puteau să meargă către altceva şi îi folosim pentru a rezolva o problemă pe termen scurt.

Ar fi bine ca toată lumea să înceapă să se uite, să vadă de unde poate să mai economisească, nu să ne uităm către bugetul statului de fiecare dată”, a spus Cîţu.

El a subliniat că Executivul îşi va permite să aloce banii solicitaţi de autorităţile locale pentru că execuţia bugetară este „foarte bună”.

„Un lucru pe care l-am făcut anul acesta foarte bine a fost să gestionăm economia. Avem o economie care anul acesta a crescut peste aşteptări. La începutul anului aveam o creştere economică de 4%, acum vorbim de o creşte economică de peste 7% şi am mai reuşit un lucru pe care nu l-am mai văzut într-o altă ţară în Uniunea Europeană făcut.

Am reuşit să avem două agenţii de rating, să îşi schimbe perspectiva de la negativ la stabil. În plină criză politică, în plină criză a facturilor la energie, România reuşit această performanţă. Dacă nu am fi avut această performanţă, nu am fi avut bani să plătim, mai mulţi, pentru primării”, a afirmat Cîţu.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți