3.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Incendiu la un spital Covid din Ploiești. Doi pacienți au murit, iar alți 20 au fost evacuați

- Advertisement -

Un incendiu s-a produs, joi dimineață, la spitalul suport-Covid Movila din Ploiești. Doi pacienți au murit, a transmis ISU Prahova. Incendiul s-a produs într-un salon de la parterul spitalului. Incendiul ar fi fost stins de personalul medical.

ACTUALIZARE 08:50 Primele imagini din interiorul Spitalului din Ploiești, în care doi oameni au murit.

ACTUALIZARE 08:35 Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în urma incendiului, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Mihaela Florescu. Ancheta este coordonată de procurori.

ACTUALIZARE: Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Bogdan Nica, spune că incendiul s-ar fi putut declanșa din cauza unei scântei și că unul dintre bolnavi era foarte agitat, iar din această cauză patul a fost mișcat.

„Cu firmă autorizată, în loc să se trateze pacienții bolnavi de Covid cu oxigen pe butelie, se tratează cu oxigen din stocator cu oxigen lichid și pe rampe de oxigen. Inclusiv în camera respectivă. Nu de la instalația de oxigen se pare că s-a produs nenorocirea, ci probabil a fost o defecțiune fie la un aparat, la un pulsoximetru, fie faptul că patul a fost mișcat, bolnavul era foarte agitat, s-a mișcat patul și probabil s-a produ o scânteie. O scânteie între pat și tarchet, se întâmplă.

Erau doi bolnavi cu C-PAP acolo, cantitate mare de oxigen. E un risc asumat când tratezi cu cantități mari de oxigen, orice mică scânteie, sau chiar spontan, spun specialiștii, se poate aprinde oxigenul.

Infirmiera a fost rănită în timp ce încerca să-i repună masca bolnavului care era foarte agitat. Atunci s-a mișcat patul, a apărut o flamă, colega ei a venit cu un extinctor, a stins imediat costumul și apoi au intervenit cu extinctoare în salon, a venit și ISU în zece minute și incendiul s-a stins în trei minute.

Acest salon avea și ușă către exterior care se deschide periodic, se deschid periodic, există un instructaj pe care l-am făcut cu tot personalul și de-aia sunt mirat că s-a întâmplat pentru că aici era cel mai bun personal și aici se respectau și nu numai, în toate secțiile, toate măsurile.

Ca dovadă, am avut 387 de bolnavi la un moment dat, cu cantități imense de oxigen, am depășit 10.000 de litri de oxigen pe zi, plus butelii și nu s-a întâmplat absolut nimic. Aveam senzori de oxigen și aici. O să stabilească ancheta dacă a funcționat. Senzor era, care trebuia să determine o concentrație periculoasă a oxigenului în aer.

Oxigenul, după cum bine știți, se mai acumulează și în haine și în pături, atunci poate senzorul nu depistează. Nu știu să vă spun, nu sunt specialist în detectoare de oxigen”, a spus Bogdan Nica.

Întrebat legat de lipsa autorizației și de neregulile găsite la spital în luna februarie, Nica a răspuns:

Asta se întâmplă la toate spitalele, absolut niciun spital din Prahova nu e în regulă pentru că-s necesare investiții foarte mari. Noi am remediat cam 90%, am redepus documentația, practic de când am venit încerc să aduc lucrurile pe un făgaș normal”.

Instalația electrică, atât aici, cât și la nord, este nouă. Aici, instalația e de doi ani de zile. Nu am avut probleme, nu am avut pene de curent, scurt-circuit sau alte probleme în ultimul an.  

ACTUALIZARE. , a declarat, joi, după incendiul izbucnit la Secţia de Boli Infecţioase, că instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar unitatea dispunea şi de detectoare de oxigen.

„Secţia era nouă, este secţia renovată de Pediatrie, instalaţia electrică nouă şi verificată, rampele de oxigen sunt montate anul trecut înainte de valul 3. Personalul instruit, ca dovadă că a intervenit imediat, dar o fracţiune de secundă… Dumnezeu ştie. S-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen… Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare, dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Asta vor determina specialiştii”, a spus Nica.

ACTUALIZARE. Conform inspectoratului pentru situații de urgență, spitalul nu avea autorizație pentru securitate la incendiu. Era o situație cunoscută, spun surse din rândul pompierilor, de altfel, în februarie a fost un control făcut de ISU Prahova.

Atunci, au fost fost găsite multe nereguli, iar conducerea spitalului a fost sancționată la acel moment. Atunci, au primit o amendă de 10.000 de lei. Din februarie și până acum, spun reprezentanți ai ISU că acele probleme nu au fost remediat, deși au trecut mai bine de 9 luni de la ultimul control.

„Informațiile sunt legate de acest eveniment nedorit care a avut loc după ora 4, s-a activat planul roșu de intervenție, a fost o intervenție cu foarte multe ambulanțe, inclusiv trimise din București. Focul a fost stins într-o perioadă scurtă dar, din păcate, două persoane care se aflau în această parte a clădirii, a secției exterioare a spitalului de boli infecțioase au decedat. Urmează, evident, o anchetă care, probabil, va fi și de altă natură, să stabilească exact motivul și cauzele care au dus la acest eveniment nedorit.

15 pacienți care se aflau în secția exterioară sunt transferați, au fost duși la UPU a Spitalului Județean Ploiești pentru a fi evaluați. Se pare că nu sunt între ei persoane care s-ar afla într-o stare gravă, nu au suferit arsuri.

În schimb, infirmiera care era în salonul respectiv este transferată la Spitalul Floreasca, având  arsuri, vedem după evaluare în ce stadiu este și va fi internată și tratată la București”, a spus ministrul sănătății, Attila Cseke, la Digi24.

Cei doi pacienți care și-au pierdut viața erau bărbați, în vârste de 74 de ani și, respectiv, 75 de ani. Erau singurii pacienți care se aflau în salon. Alți 20 de pacienți aflați în alte saloane au fost evacuați. Ulterior, a fost activat Planul Roșu de Intervenție pentru gestionarea siuației. O infirmieră a fost rănită în urma incendiului.

La locul evenimentului au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere, 1 descarcerare și 20 ambulanțe SMURD, SAJ și autospeciale pentru transport victime multiple.

Prezent joi dimineaţă la Ploieşti, Raed Arafat, șeful DSU, a declarat că infirmiera rănită are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului.

„Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la spitalul Floreasca”, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat a mai declarat că infirmiera ar fi încercat să mute un pat din salon pentru a băga un aparat în priză

Conform acestuia, echipele de intervenţie au ajuns la spital în 10 minute, iar în trei minute incendiul a fost lichidat.
Acesta a menţionat că a observat că extinctoarele din zona afectată au fost folosite, fapt care arată că infirmiera ar fi putut să încerce să le folosească.

Au fost trimise la Ploieşti şapte ambulanţe pentru victime multiple de la Bucureşti, în ideea că întreg spaţiul ar fi trebuit evacuat.

Arafat a menţionat că s-a luat decizia ca celelalte pavilioane ale secţiei să nu fie evacuate, pentru că nu au fost afectate.

„Există o singură problemă, cu încălzirea, dar vor lucra acum instalatorii pentru a rezolva problema şi a reda drumul încălzirii”, a precizat Arafat.

-știre în curs de actualizare

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți