20.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

INHGA: Debitul maxim al Dunării, sub mediile multianuale în noiembrie şi decembrie şi peste în luna ianuarie 2022

- Advertisement -

Debitul maxim al fluviului Dunărea se va situa sub mediile multianuale în lunile noiembrie şi decembrie şi peste în luna ianuarie, în timp ce regimul hidrologic pe râurile interioare va fi, în general, la valori cuprinse între 30 şi 80% din mediile lunare, reiese din prognoza realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie 2022.

În luna noiembrie 2021, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Vedea, Rm. Sărat, Putna, Prut şi pe râurile din Dobrogea.

În prima lună de iarnă calendaristică, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Vedea, Rm. Sărat, Putna, Prut şi pe râurile din Dobrogea.

În cursul lunii decembrie este posibilă apariţia formaţiunilor incipiente de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) în bazinele superioare ale Bistriţei, Mureşului şi Oltului şi pe unele râuri mici din centrul şi nordul ţării.

Potrivit hidrologilor, în luna ianuarie 2022, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someş mijlociu şi inferior, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Vedea, pe cursul Prutului şi pe râurile din Dobrogea, iar cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe Rm.Sărat, Putna, Bârlad şi pe afluenţii Prutului.

Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, curgeri de sloiuri, blocaje de gheţuri) vor avea extinderi şi intensităţi variabile în prima lună a anului viitor, mai ales pe râurile din zona de munte din nordul, estul şi centrul ţării, în funcţie de evoluţia temperaturilor şi a precipitaţiilor.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat pentru luna noiembrie este de 4.000 metri cubi/secundă (mc/s), mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 4.650 mc/s, iar cel minim de 2.200 mc/s, relevă prognoza de specialitate.

Pentru luna decembrie, media este de 5.200 mc/s, în timp ce debitul maxim al Dunării este estimat la 5.000 mc/s, iar cel minim la 2.800 mc/s.

De asemenea, debitul maxim estimat pentru luna ianuarie este de 6.000 metri cubi/secundă (mc/s), faţă de valoarea medie multianuală de 4.950 mc/s, iar cel minim de 3.000 mc/s, relevă prognoza de specialitate.

Hidrologii precizează că aceste prognoze de lungă durată se vor actualiza prin prognoze de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se estimează posibilitatea depăşirii Cotelor de Apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți