4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un tânăr de 19 ani, din Rusănești, a murit după ce a căzut cu mașina într-un canal de irigații din zona comunei Scărișoara

- Advertisement -

Un tânăr din comuna Rusănești, în vârstă de 19 ani, și-a pierdut viața luni noaptea în urma unui eveniment petrecut pe un câmp din afara localității Scărișoara. Acesta, împreună cu alți trei prieteni, toți din aceeași localitate, se aflau într-o mașină care a căzut într-un canal de irigații.

La volan era chiar tânărul ce nu avea permis auto, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

„La data de 23 noiembrie, ora 00:13, un tânăr de 19 ani, din comuna Rusănești, în timp ce conducea un autoturism, pe un câmp, în afara comunei Scărișoara, fără a deține permis de conducere, ar fi pierdut controlul volanului și a căzut cu autoturismul într-un canal de irigații. În interiorul autoturismului se aflau alte trei persoane, cu vârstele cuprinse între 17 și 21 de ani. În urma evenimentului, conducătorul auto a decedat”, transmit polițiștii.

Sursă foto: Amator

Potrivit unor surse locale, se pare că tânărul ajunsese cu mașina pe câmp după ce ar fi plecat în urmărirea unui alt autovehicul în care se aflau, din spusele celorlalți tineri ce au scăpat cu viață, câțiva presupuși braconieri. Însă autoturismul pe care îl urmăreau, la un moment dat, l-au pierdut în întunericul nopții, nefericitul eveniment în care acesta a încetat din viață având loc atunci când nu a mai știut să revină pe drumul principal. După ce au căzut cu mașina în canalul de irigații, cei patru tineri din Rusănești aveau să ajungă pe mâinile cadrelor medicale de pe echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Olt după ce așa zisele persoane acuzate de aceștia de braconaj le-au salvat și le-au dus cu mașina personală până în centrul satului Plăviceni din Scărișoara, unde din păcate tânărului de 19 ani i s-a făcut rău, intrând în stop cardio-respirator, fără a mai răspunde manevrelor de resuscitare. Din fericire, ceilalți trei tineri au scăpat fără leziuni grave și s-au dus la casele lor, fără a fi nevoie de transportul lor la spital.

Cazul a ajuns astfel și în atenția polițiștilor care au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, aceștia continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți