4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 7.900 de olteni erau șomeri la sfârșitul lunii octombrie. Cei mai mulți au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani

- Advertisement -

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt anunță că, la sfârșitul lunii trecute, în județ erau aproximativ 7.900 de șomeri, iar cei mai mulți, respectiv peste 2.000 dintre ei au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani. Mai precis erau 7.859 de olteni fără un loc de muncă, din care 3.520 femei, rata șomajului fiind de 4,90%, Comparativ cu luna septembrie, când rata șomajului a fost de 5,05%, în octombrie acest indicator a înregistrat o scădere ușoară cu 0,15 puncte procentuale.  

Dintre cele 7.859 de persoane înregistrate în evidențele AJOFM Olt, 1.317 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj și 6.542 erau șomeri neindemnizați, iar în privința mediului de rezidență 6.289 de persoane provin din mediul rural și 1.570  sunt din mediul urban.

Pe grupe de vârste, cele mai multe persoane din județul Olt care nu au un job fac parte din categoria 40 – 49 de ani – 2.044, urmate de cele peste 55 de ani – 1.833, între 50 – 55 de ani – 1.734, sub 25 de ani – 1.070 și între 30 – 39 de ani – 953. Cei mai puțini șomeri sunt cei din categoria de vârstă 25 – 29 de ani, și anume 225.

Datele AJOFM Olt mai arată că cei mai mulți olteni fără loc de muncă au numai studii gimnaziale, liceale, primare sau sunt fără studii.

„Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt – 36,07%, apoi șomerii cu nivel liceal – 24,09%, urmați de cei cu nivel de instruire instruire primar și fără studii – 19,50%, iar 16,80% au absolvit învățământul profesional/arte și meserii. Șomerii cu nivel de studii postliceale reprezintă 1,29 %,  iar cei cu studii superioare au o pondere de 1,76%”, a declarat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al Agenției de Șomaj.

Iar structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.612 persoane foarte greu ocupabile, 3.874 greu ocupabile, 2.152 mediu ocupabile, iar 221 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituției, mai transmite reprezentantul AJOFM Olt.

 

 

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți