Marius Oprescu, președintele Filialei Olt a Partidului Social Democrat, a făcut recent o declarație politică, având în vedere ceea ce se întâmplă la București din punct de vedere politic, PSD-ul aflându-se acum la guvernare împreună cu Partidul Național Liberal. În afara faptului că din echipa de miniștri va face parte și un deputat PSD de Olt, Adrian Chesnoiu, care va fi la Agricultură. Social democratul Oprescu a vorbit și despre așteptările pe care le are de la actuala guvernare, dar și despre faptul că și-ar dori ca organizația pe care o conduce să mai ducă oameni la București.
„În primul rând, pentru județul Olt este o recunoaștere a meritelor faptul că în cei zece miniștri pe care PSD i-a propus în Guvernul României un ministru este reprezentant al Organizației Olt, este vorba despre deputatul Adrian Chesnoiu. În al doilea rând, bineînțeles că așteptările nu numai ale mele, care se îmbină și cu cele ale populației, sunt pe măsură. PSD în toată această perioadă de doi ani de zile în care dreapta a încercat să guverneze împreună, iată, s-a dovedit nefastă pentru români, și PSD a creat multă așteptare în rândul populației. Sperăm, prin programul de guvernare negociat, pentru că fiind un program de guvernare într-o coaliție, bineînțeles că nu poți să-ți impui toate măsurile pe care dorești să le faci, dar o mare parte din aceste măsuri au fost deja negociate cu partenerii noștri de coaliție și sperăm să le realizăm astfel încât românii să reușească să treacă mai ușor peste această perioadă în care economia a căzut. Acest lucru s-a întâmplat datorită multor dăți de întrerupere a activității, de asemenea a creșterii prețurilor al energie, gaze, combustibil, care au crescut foarte mult, și în același timp o înghețare a salariilor, pentru că sunt salariile la nivelul ultimilor doi ani, atunci când s-a făcut ultima mărire concretă, făcută de PSD. În momentul de față puterea lor de cumpărare a scăzut. Rămânând veniturile la fel, dar în același timp creșterile de prețuri la alimentele de bază, dar și la energie, iată puterea de cumpărare a românilor a scăzut. Sprerăm ca prin aceste măsuri să încercăm să mai reglăm din aceste lucruri”, a declarat președintele PSD de Olt.
Despre alte funcții pe care le-ar putea ocupa social democrații olteni în Guvern, Marius Oprescu a spus: „Bineînțeles că vom încerca să mai ducem oameni la București, dar până nu avem aceste întâlniri nu putem să avansăm discuții și să ne hazardăm în ceea ce vom reuși să facem. Bineînțeles că Organizația Olt își propune să mai ducă oameni la București, așa cum am făcut-o de fiecare dată”.