CAO: Cum protejaţi apometrele şi conductele de apă împotriva îngheţului

A venit sezonul rece. Acesta este și motivul pentru care Compania de Apă Olt recomandă deja tuturor clienților să protejeze instalaţiile proprii de alimentare cu apă, în perioada de iarnă, când temperaturile scad mult sub 0 grade Celsius, mai ales pe timpul nopților.

De aceea, reprezentanții companiei țin să reamintească beneficiarilor serviciiilor de alimentare cu apă și canalizare că, în scările de bloc, ferestrele şi uşile trebuie să fie închise şi verificate, periodic sau înlocuite, acolo unde este cazul, pentru a evita fenomenul de îngheţ. „Conductele de apă au nevoie de un strat protector termic împotriva îngheţului, astfel de materiale speciale pentru izolat conducte găsindu-se în magazinele specializate. Apometrele trebuie izolate cu materiale termoizolante, iar pentru cele care sunt montate într-un cămin trebuie să existe capac care se închide etanş. Şi branşamentul de apă expus temperaturilor negative trebuie izolat corespunzător pentru a nu îngheţa în perioada de iarnă”, se arată într-un comunicat remis de CAO.

Compania de Apă Olt mai recomandă utilizatorilor care locuiesc la case să verifice şi să izoleze robineţii din curte, respectiv căminele de apometru.  În cazul în care, clienții lipsesc mai mult de la domiciliu, este necesară golirea instalației interioare de utilizare apă. „Nerespectarea măsurilor recomandate de operator poate duce la îngheţarea şi distrugerea conductelor de apă, a robineţilor, a apometrelor şi la întreruperea alimentării cu apă potabilă a instalaţiilor interioare din locuinţă”, mai transmit reprezentanții instituției.

Sursa citată mai arată că toate aceste măsuri de prevenire a fenomenului de îngheţ intră în responsabilitatea beneficiarilor sau a asociaţiilor de proprietari, după caz, deoarece spaţiul unde există reţele interioare de distribuţie apă acestea reprezintă un drept de bun comun al proprietarilor din imobilul respectiv. „Utilizatorii au obligația „să se preocupe de asigurarea integrității sistemelor de măsurare”, respectiv a contorului care măsoara cantitatea de apă consumată, cu scopul facturării de către operator (Legea 241/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul 29/N/1993 Anexa, Contractul de furnizare/prestare, Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare). În cazul în care apometrele sau instalaţiile de apă se defectează din cauza îngheţului, pentru că nu au fost protejate corespunzător, beneficiarul va suporta costurile înlocuirii acestora”, mai spune CAO.

Pentru problemele legate de funcţionarea apometrelor sau a serviciului public de alimentare cu apă, cetăţenii pot suna la numărul de telefon 0249.423.419 – Dispeceratul Companiei de Apă Olt sau pot scrie mesaje pe pagina de Facebook a instituţiei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<