4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un șofer băut a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un vehicul parcat, la Șopârlița

- Advertisement -

Eveniment rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, în noaptea de luni spre marți, în Șopârlița. Protagonist este un bărbat de 38 de ani, din localitate, care se afla într-o stare avansată de ebrietate, având o alcoolemie de peste un miligram pe litru alcool pur în aerul expirat, acesta intrând cu mașina pe care o conducea într-un autoturism parcat regulamentar pe marginea drumului, în fața unei case din comună.

Totul a ieșit la iveală când păgubitul i-a alertat pe polițiști cu privire la cele întâmplate.

„La data de 6 decembrie, în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bobicești au fost sesizați direct de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Șopârlița, cu privire la faptul că autoturismul proprietate personală, parcat în fața locuinței, în afara părții carosabile, a fost acroșat de un alt autoturism condus de un alt bărbat, posibil aflat sub influența băuturilor alcoolice. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că pe Drumul Județean 644, în comuna Șopârlița, un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat regulamentar, în afara părții carosabile, fiind produse doar pagube materiale”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Olteanul de 38 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, în urma rezultatului stabilindu-se că acesta avea o concentrație alcoolică de 1,34 miligram pe litru alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, pe numele său fiind deschis dosar penal, iar în cazuă polițiștii continuă cercetările.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți