4.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cosmin Floreanu, învestit în funcția de subprefect de Olt

- Advertisement -

Social democratul Cosmin Floreanu a fost învestit în funcția de subprefect al județului Olt joi, cu începere de la ora 13:00, ceremonia de depunere a jurământului având loc în sistem videoconferință la sediul Instituției Prefectului.

Prefectul de Olt Florin Cosntain Homorean, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, vicepreșsedinții Consiliului Județean Olt, precum și șefii de arme din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județ, au participat la ceremonia ce a avut loc la sediul Prefecturii.

„Având în vedere situația epidemiologică actuală generată de pandemia Covid-19, ceremonia s-a desfășurat fără accesul publicului, respectiv mass-mediei”, au transmis reprezentanții Prefecturii Olt.

Cosmin Floreanu a fost numit în funcția de subprefect al județului Olt prin Hotărârea Guvernului României 19 din data de 5 ianuarie 2022.

Cosmin Floreanu are vârsta de 35 de ani, iar ultima dată ocupa funcția de director economic al Spitalului Județean de Urgență Slatina. Înainte acesta a lucrat în cadrul unei fabrici de pe platforma industrială a localității. Pe plan politic, pentru alegerile parlamentare din luna decembrie a anului 2020 acesta s-a aflat pe lista propusă de PSD Olt pentru Camera Deputaților, iar din anul 2018 Cosmin este președinte al Organizației de Tineret Olt a PSD.

În urma depunerii jurământului de credință, subprefectul Floreanu a postat pe pagina sa oficială de Facebook: „Este o responsabilitate și onoare să fiu numit subprefect al județului nostru. Știu că legătura dintre guvernarea centrală și cetățeni trebuie consolidată, pentru ca statul să fie mai eficient, iar oamenii să capete mai multă încredere în autorități. În aceste vremuri, în care suntem nevoiți să trecem prin multiple crize, avem nevoie unii de alții, avem nevoie de solidaritate și avem nevoie de instituții puternice și aplecate către grijile oamenilor. Îmi propun să pun parteneriatul și comunicarea în centrul acțiunii mele publice. Pentru cetățeni, pentru primari și Consiliul Județean, pentru mass-media, pentru societatea civilă și pentru mediul de afaceri, voi un partener deschis în discutarea problemelor și căutarea soluțiilor. Avem mult de lucru împreună pentru a ne asigura că programul Guvernului, unul ambițios și care reflectă prioritățile oamenilor, va fi pus în aplicare cât mai rapid. Oltul este un județ care are nevoie de investiții și de toți oamenii săi pentru a se dezvolta. Mă voi asigura, prin prisma atribuțiilor pe care le am și în coordonare cu aleșii noștri locali și naționali, că investițiile din Olt se vor derula cât mai bine, pentru a aduce mai multe șanse și un trai mai bun pentru oameni. Drumul expres este doar începutul pentru transformarea infrastructurii județului. Vă mulțumesc și sper ca, prin ceea ce facem fiecare, 2022 să fie un an bun pentru Olt!”.
Odată cu noua coaliție de guvernare PNL – PSD, PNL a rămas cu funcția de prefect în județul Olt, aceasta fiind ocupată de Florin Homorean, iar PSD a numit cel puțin un subprefect, respectiv pe Cosmin Floreanu, acesta ocupând funcția ce a rămas vacantă după ce Fănel Bădici, președintele Filialei Olt a Uniunii Salvați România, a fost demis de fosta guvernare la începutul lunii septembrie a anului trecut. Cealaltă funcție de subprefect este deținută de liberala Ana Maria Ciaușu cea care la alegerile parlamentare din 2020 a candidat pentru un post de deputat pe listele PNL Olt.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți