10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Membrii mai multor sindicate din cadrul ALRO, împreună cu colegi din Tulcea, protest în fața Guvernului

- Advertisement -

Sindicaliști ai Sindicatului Liber Alro, Sindicatul Alroproduct, afiliate la Federația Națională Sindicală Solidaritatea Metal, împreună cu colegi din Sindicatul Prelucrarea Aluminiului și Sindicatul Alum Tulcea, afiliate la Federația Sindicatelor din Metalurgia Neferoasă, anunță că vineri, 21 ianuarie, vor participa la un miting de protest ce va avea loc în fața Guvernului României.

„Motivele sunt multe, dar primordial pentru noi este situația gravă cu care ne confruntăm privind achiziționarea de energie electrică și gaze la prețuri exorbitante de pe piață, fapt care conduce la închiderea de capacități de producție (vezi cazul uzinii de aluminiu ALRO Slatina care a închis prima hală de electroliză din cele trei, în vederea reducerii producției de aluminiu primar n.r.)”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Ioan Popa, Cristian Nițuică, Ion Comănescu și Adrian Darie, liderii celor patru sindicate care sunt prezente la protest.

Sursa citată mai arată că mafia creată în jurul resurselor de energie electrică și gaze nu își încetează acțiunile de speculă, distrugând în mod ireversibil industria din România. Odată redusă producția, inclusiv la Alum Tulcea, sindicaliștii spun că urmează a avea loc disponibilizări de personal și trimiterea în șomaj tehnic a mii de salariați de la ambele fabrici. Totodată, o să fie afectați și zeci de mii de salariați de la alte societăți care depind de activitatea ALRO.

„ALRO Slatina a început închiderea din capacitatea de producție prin oprirea primei hale de electroliză, încă două hale sunt programate a fi oprite în curând, rezultând o reducere a producției cu 60%, urmând a funcționa cu doar două hale din  cinci. Același lucru se întâmplă și la Alum Tulcea prin reducerea producției de alumină cu 60%. Datorită acestor aspecte negative vor avea loc disponibilizări de personal și trimiterea în șomaj tehnic a mii de angajați de la cele două societăți și a zeci de mii de salariați de la societățile care depind direct sau indirect de ALRO Slatina”, se mai precizează în comunicat.

În urma demersurilor întreprinse de sindicate, de conducerile societăților către factorii de decizie, primul ministru și ministerele de resort, s-a rezolvat doar cadrul legal privind tranzacționarea bilaterală directă între producători și agenții economici energo-intensivi, dar acest lucru nu este practicabil în prezent datorită nefunctionalității pieței pentru clienții mari din industrie, toată energia fiind pusă în vânzare doar pe anumite platforme ale pieței și adjudecată de speculanții de energie.

„Este clar că restructurarea pieței de energie este vitală pentru toți consumatorii de energie. Ultima strigare a sindicatelor și a tuturor angajaților din industrie, cea care a mai rămas în România, este ca Guvernul României să intervină de urgență în limitarea prețurilor la energie și gaze naturale conform Legii Concurenței 21/1996 (…). Urgent solicităm Guvernului să limiteze prețurile aplicate la energie și gaz la valoarea celor din decembrie 2020 pentru cel puțin un an (Legea prevede posibilitatea prelungirii până la trei ani), precum și interzicerea exportului de energie electrică și distribuirea acesteia către consumatorii industriali și casnici. Atenție Guvern! Fără industrie România și populația ei va fi paralizată-distrusă, iar vina vă va aparține în totaliate!”, este strigătul de ajutor al membrilor celor patru sindicate.

Mitingul vine ca urmare a altor două proteste ce au avut loc până acum în fața întreprinderii ALRO Slatina și Prefecturii Olt, dar și a celui anunțat pentru joi, 20 decembrie, de sindicaliștii de la Sindicatul Liber Aluministul, condus de președintele Constantin Popescu, din cadrul fabricii de aluminiu, în sprijinul cărora sunt și colegii de la Galați, membri ai Federației Sindicale a Siderurgiștilor Metarom, afiliată național la Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa”, în fața Ministerului Energiei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți