20.7 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

3% – rata de ocupare a paturilor de spital din Olt, destinate pacienților COVID-19. De la ce prag instituțiile școlare trec în online

- Advertisement -

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt transmit de marți și care este rata de ocupare a paturilor de spital din județul Olt, destinate pacienților confirmați cu COVID-19, iar aceasta este în această zi de 3%.

Acesta este prezentat în raport cu modul în care va fi organizată activitatea în cadrul instituțiilor școlare în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în acest sens fiind aprobat la sfârșitul săpămânii trecute un nou ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, cel cu numărul 3.030 din 14 ianuarie.

Potrivit acestui document, începând cu data de 17 ianuarie 2022, în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe, cursurile se desfășoară cu prezență fizică în toate județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 este cel mult 75%.

Dacă pragul acesta va fi depășit, orele se vor desfășura în online în cadrul instituților școlare oltene, acestea fiind reluate cu prezența fizică dacă gradul de ocupare al paturilor din spital va scădea sub 70%.

„În situația în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 75%, în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe cursurile se desfășoară în sistem online. Reluarea cursurilor cu prezență fizică se face numai după ce rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 scade sub 70%. Direcțiile județene de sănătate publică și a municipiului București comunică pe site-ul propriu rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, în fiecare săptămână, având ca zi de referință ziua de joi. Pentru municipiul București și județul Ilfov se comunică rata cumulată de ocupare a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2. Sursa datelor referitoare la rata de ocupare a paturilor este platforma «Alerte MS»”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Educației.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți