12.3 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Depozitele din județ, verificate de inspectorii de muncă. Angajatori din Balș și Caracal, amendați cu peste 10.000 de lei

- Advertisement -

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a fost implicat în Campania pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul depozite, derulată la nivel național în perioada 25 – 31 ianuarie. Peste 20 de depozite au fost verificate de inspectorii de muncă olteni în acest interval, fiind constatate zeci de deficiențe, iar doi angajatori din orașul Balș și municipiul Caracal au fost amendați cu peste 10.000 de lei.

„În perioada campaniei, inspectorii de muncă din cadrul ITM Olt au efectuat controale la 25 angajatori din domeniul depozite, iar în urma acestor verificări au fost dispuse 25 măsuri de remediere a deficiențelor constatate și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 de lei, unor angajatori din localitățile Balș și Caracal, pentru netransmiterea în Registrul General de Evidență a Salariaților, a elementelor contractului individual de muncă, în termenele prevăzute de lege”, precizează Bogdan Țucă, purtătorul de cuvânt al Inspecției Muncii.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în timpul celor peste 20 de controale efectuate au fost: nepăstrarea, la locul de muncă, a copiilor contractelor individuale de muncă, ale salariaților care desfășoară activitate în acel loc; angajatorii nu respectă obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de către fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit, al programului de lucru; nerepartizarea programului de lucru pentru salariații cu timp parțial; nerespectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.

sursă foto: Adevărul

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți