10.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Doi bărbați din Slatina, acuzați că au dat mai multe spargeri într-o comună din Dolj, în arest

- Advertisement -

Doi bărbați de 46 şi 48 de ani, ambii din municipiul Slatina, acuzați de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Faptele au fost comise de aceștia la jumătatea lunii februarie, în comuna Cârcea, slătinenii fiind prinși de polițiștii din Coșoveni în urma efectuării unor descinderi la locuințele lor.  

„În dimineaţa zilei de 19 februarie, poliţiştii Secției nr.4 Poliție Rurală Coşoveni au fost sesizați de trei persoane vătămate, din comuna Cârcea, cu privire la faptul că, în noaptea de 18 spre 19 februarie, persoane necunoscute le-au sustras mai multe bunuri din curţi şi locuinţe. În cursul zilei de 1 martie, poliţiştii doljeni au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Slatina, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea furturilor, respectiv doi bărbaţi de 46 şi 48 de ani. Cu această ocazie, au fost identificate toate bunurile sustrase în noaptea respectivă, din comuna Cârcea, acestea fiind restituite persoanelor vătămate”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

În urma cercetărilor şi a probatoriului administrat, slătinenii au fost reținuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de furt calificat, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Miercuri, 2 martie, pe numele bărbaţilor Judecătoria Craiova a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Percheziţiile domiciliare au fost efectuate cu spijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei municipiului Slatina şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți