33 de fermieri din Olt s-au înscris în Programul „Usturoiul” cu o suprafaţă cultivată de 36 de hectare

Un număr de 33 de fermieri din judeţ s-au înscris până în prezent în programul de susţinere a producţiei de usturoi, ei având o suprafaţă cultivată de 36 de hectare, potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie.

„Numărul fermierilor care se vor înscrie în programul pentru usturoi va fi mai mare, la fel şi suprafaţa cultivată, deoarece cultivatorii au timp să se înscrie până pe 16 mai. Anul trecut s-au înscris în program 140 de fermieri, acum doi ani au fost peste 200 de înscrieri, sigur vor fi mai multe înscrieri decât cele înregistrate la această dată”, a spus directorul DAJ Olt.

Cultivatorii din judeţul Olt au produs şi vândut anul trecut peste 300 de tone de usturoi, conform documentelor de valorificare depuse în vederea obţinerii ajutorului de minimis.

Fermierii înscrişi în programul pentru susţinerea producţiei de usturoi pot primi un sprijin financiar de 3.000 de euro pe hectar iar producţia minimă este de 3 kilograme pentru 10 metri pătraţi.

În acest an, pentru susţinerea cultivării usturoiului, alocarea bugetară este de 22,2 milioane de lei.

sursa: Agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<