„Slatina City Run” este competiția sportivă ce se va desfășura duminică, 15 mai, în municipiul reședință a județului Olt, motiv pentru care timp de mai bine de trei ore traficul rutier va fi restricționat pe șapte străzi.
„În data de 15 mai 2022, în intervalul orar 09:30 – 13:00, în municipiul Slatina, vor fi instituite restricții de trafic rutier cu acordul administratorului drumului public și avizul poliției rutiere, pe următoarele artere de circulație: strada Aleea Eroilor; strada Tunari (de la intersecția cu strada Drăgănești până la intersecția cu bulevardul Alexandru Ioan Cuza); bulevardul Alexandru Ioan Cuza; strada Primăverii (de la intersecția cu bulevardul Alexandru Ioan Cuza până la intersecția cu strada Cornișei); strada Cornișei (de la intersecția cu strada Primăverii spre strada Libertății); strada Crișan (de la intersecția cu strada Cornișei până la sensul giratoriu spital); strada Libertății”, arată reprezentanții Poliției Olt printr-un comunicat de presă.
Polițiștii olteni precizează faptul că și intersecțiile cu aceste artere rutiere vor avea traficul restricționat, fapt pentru care recomandă conducătorilor auto să respecte indicațiile politiștilor din dispozitivul organizat. Totodată, șoferii sunt rugați să folosească rute ocolitoare și să manifeste răbdare și prudență în trafic.