Bursa generală a locurilor de muncă s-a bucurat anul acesta de o ofertă mare de joburi la nivelul județului Olt. Au fost 830 de locuri de muncă, din care 718 în municipiul Slatina, oferite vineri dimineața de 61 de firme oltene, evenimentul fiind organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt atât la Casa de Cultură a Tineretului Slatina, cât și la sediul agenției locale din Caracal.
Printre cei mai mulți care au venit să-și caute un job au fost persoanele de vârsta a doua, majoritatea având calificări în diverse domenii de activitate. La finalul bursei, care s-a încheiat undeva aproape de ora prânzului, reprezentanții AJOFM Olt au transmis că 1.120 de persoane au fost prezente la bursă, 316 dintre acestea fiind selectate pentru interviu sau probă de lucru, din care 224 la Slatina și 92 la Caracal.
La evenimentul organizat la Slatina au fost prezenți pe lângă Constantin Cîtu, directorul AJOFM Olt, slătineanul Florin Cotoșman, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, prefectul de Olt Florin Homorean, subprefectul Cosmin Floreanu, Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Cristian Ungureanu, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, Daniela Matei, directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Olt, și Victor Iacobescu, inspectorul școlar adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Olt.
Evenimentul organizat vineri a fost unul de o importanță majoră a anunțat la Slatina președintele ANOFM, Cotoșman: „Bursa este foarte importantă pentru că oferă o șansă pentru ocuparea mult mai rapidă și facilă a locurilor de muncă vacante, faptul că atât angajatorii, cât și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se întâlnească, oferă un dialog mai ușor între ei, într-un singur loc și un timp relativ redus. La nivel național, evenimentul s-a desfășurat în 77 de locații, unde avem 1.800 de agenți economici, cu peste 31.000 de locuri de muncă”.
Constantin Cîțu, președintele Agenției de Șomaj Olt, a declarat că mai ales primăvara, după ce pe timpul iernii se fac disponibilizări în mai multe domenii de activitate, sunt foarte multe persoane ce își caută un job. De aici și prezența unui număr mare de agenți economici, cu o ofertă bogată de locuri de muncă.
„Am avut foarte multe locuri de muncă vacante la bursa din județ. Practic, implicarea celor care lucrează în cadrul agențiilor locale a dus la un număr mare de locuri de muncă, trebuie să luăm în calcul că este primăvară și oamenii își caută un loc de muncă, iarna se mai fac disponibilizări. Avem locuri de muncă din toate sectoarele”, a spus directorul AJOFM Olt.