8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Piața volantă din parcarea CJ Olt, deschisă de sâmbătă

- Advertisement -

Consiliul Județean Olt a luat decizia de a extinde perioada de funcționare a pieței volante din parcarea celei mai importante instituții administrative din județ, acest lucru întâmplându-se nu doar pe perioada toamnei cum a fost anul trecut. Pe lângă extinderea perioadei de organizare, din luna mai până în noiembrie, din 2022 aici vor putea veni să-și comercializeze marfa și producătorii de flori.  

„Piața volantă începe de sâmbătă, astăzi (miercuri, 25 mai n.r.) am modificat regulamentul ca să putem începe mai devereme. Hotărârea pe care am dat-o anul trecut prevedea o perioadă mai scurtă și atunci am extins această perioadă și am adus anumite modificări și la categoriile de produse pe care l putem găsi  în piață. Ea va începe de sâmbătă pe același tipar pe care l-am avut și până acum. Sperăm să avem și producători diversificați, sperăm ca slătinenii și oltenii, în general, să se bucure de această piață”, a declarat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, la finalul ședinței ordinare de la sfârșitul lunii mai.

Caracaleanul Adrian Chesnoiu, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale și deputat PSD de Olt, chiar a preluat acest proiect de la Olt pentru ca acesta să ajungă în cât mai multe județe ale țării, pentru a fi pus în aplicare. Iar acest lucru s-a și întâmplat. Sunt peste 200 de administrații din România care s-au implicat în organizarea unor astfel de piețe.

„Este un proiect pe care Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, deputat de Olt, l-a preluat și a încercat să-l ducă în foarte multe județe, a fost un exemplu pentru ceilalți, el a început să fie aplicat și chiar în curtea ministerului se ține o astfel de piață volantă”, a subliniat șeful forului județean.

Marius Oprescu a mai declarat și că primarii orașelor mari din județul Olt au spus că vor prelua acest model, pentru că s-a dovedit a fi unul de succes.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți