Platoul din fața fabricii de aluminiu ALRO Slatina este locul în care de luni, 30 mai, cu începere de la ora 15:20, Sindicatul Solidaritatea ALRO, al cărui președinte este Ioan Ion, a anunțat organizarea mai multor acțiuni de protest la care vor participa angajații secțiilor Electroliză, printre cerințe fiind și creșterea salariilor cu cel puțin 30 la sută.
„Sătui de nepăsare, neajunsuri și de abuzurile la care sunt supuși la locul de muncă de conducerea ALRO, salariații care lucrează în secțiile de Electroliză (Talpa Iadului), de luni, 30 mai 2022, declanșează o serie de Proteste la Poarta 1 ALRO în fața Pavilionului Administrativ (Palatului Zmeilor), începând cu ora 15:20”, precizează reprezentanții Sindicatului Solidaritatea ALRO.
Printre revendicările sindicaliștilor se numără rotirea salariaților la secțiile de Electroliză, pentru a nu se pierde grupa de muncă; activitatea de demolare cuve, să se desfășoare și în cel puțin două zile de duminică pe lună; creșteri salariale de minimum 30%.