Magistraţii Tribunalului Olt au amânat pentru luna august deliberarea şi pronunţare în „Cazul Caracal”, în care inculpatul Gheorghe Dincă este trimis în judecată pentru omor, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, potrivit încheierii postată pe portalul instanţei.
La Tribunalul Olt, unde cauza se judecă pe fond, a avut loc, joi, un nou termen în „Cazul Caracal”, magistraţii stabilind un nou termen în dosar pentru data de 12 august, pentru deliberare şi pronunţare.
La termenul precedent, din luna mai, s-au încheiat audierile în dosar, iar avocaţii au făcut diferite solicitări.
Avocatul familiei Măceşanu a solicitat la termenul din mai schimbarea încadrării juridice şi înlăturarea infracţiunii de omor reţinută prin actul de sesizare a instanţei cu privire la victima Alexandra Măceşanu, această cerere respinsă de judecătorii de la Tribunalul Olt într-o şedinţă care a avut loc pe 8 iunie.
Pe 15 ianuarie 2020 a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul „Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).
Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.
Dincă şi Risipiţeanu se află în Penitenciarul Craiova.
sursa: Agerpres.ro