20.1 C
Slatina
miercuri,30 septembrie,2026

Ultimele Articole

Premieră la Slatina. Ziua Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în aer liber pe Esplanadă

- Advertisement -

Premieră în municipiul Slatina, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Pentru prima dată, administrația locală organizează evenimentul în aer liber, pe Esplanada din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, astfel încât să poată participa un număr cât mai mare de seniori.

În anii trecuți, manifestarea avea loc în interiorul Casei de Cultură a Sindicatelor, unde capacitatea de aproximativ 600 – 700 de persoane limita accesul participanților. Pentru ediția din acest an, autoritățile au decis mutarea evenimentului în aer liber, după ce numărul redus de locuri a făcut ca unii vârstnici să nu poată lua parte la sărbătoare.

Municipalitatea a pregătit și un program artistic dedicat seniorilor. Pe scenă vor urca Mariana Ionescu Căpitănescu, Valentin Sanfira, Georgeta Chițoran, George Mărgineanu și Taraful de la Argeș.

Evenimentul va avea loc joi, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:00, pe Esplanada municipiului Slatina, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Seniorii sunt așteptați să petreacă împreună o după-amiază cu muzică populară și momente artistice pregătite special pentru ei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți