5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, vijelii și ploi în Olt, până în noaptea de sâmbătă spre duminică

- Advertisement -

Meteorologii au actualizat sâmbătă dimineața avertizările emise cu o zi înainte, iar județul Olt se va afla atât pe 2 iulie, cât și duminică, 3 iulie, sub incința unor coduri galbene, dar și a unui cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice și ploi abundente.

Codul a intrat în vigoare de sâmbătă, la ora prânzului, și expiră abia în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 22:00.

„În zonele de munte, în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nord-vestul Munteniei și local în Moldova, iar spre seară și în Crișana vor fi vijelii puternice, cu rafale de peste 70…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și izolat 50…60 l/mp”, arată reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

În zilele de 2 și 3 iulie, în Olt este în vigoare și un cod galben, fenomenele vizate fiind val de căldură și disconfort termic ridicat.

„Valul de căldură se va menține în zonele joase din vestul, sudul și local în estul țării, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade”, spun meteorologii.

De asemenea, de sâmbătă, la prânz, și până în dimineața zilei de duminică, 3 iulie, la ora 06:00, în majoritatea regiunilor țării este valabil și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

„În majoritatea regiunilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp”, transmite ANM.

Sursa citată mai arată că fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala și în după-amiaza și seara zilei de duminică, 3 iulie.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți