Început de an studențesc la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală Slatina din cadrul Universității de Științe Agronomice și Științe Veterinare (USAMV) București. Printre cei prezenți la deschiderea noului an universitar 2022 – 2023 de la Slatina s-au numărat Victor Tița, directorul instituției de învățământ slătinene, Toma Adrian Dinu, decan al facultății din cadrul USAMV, Dragoș Smedescu, prodecan al aceleiași unități școlare, Adrian Bărbulete, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, prefectul de Olt Florin Homorean și Ionuț Ivan, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt. Studenții facultății slătinene vor urma patru ani de studiu, la început de an fiind așteptați peste 350 de cursanți, iar o sută sunt abia în primul an.
Deschiderea noului an studențesc a avut loc în amfiteatrul facultății și a coincis cu împlinirea a 23 de ani de când filiala de la Slatina a USAMV din Capitală își desfășoară activitatea.
„Astăzi celebrăm deschiderea noului an universitar la facultatea de management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV București. S unt 358 de studenți pe care îi așteptăm pentru a celebra acest nou început și unora le spunem „Bine ați revenit!”, altora le spunem „Bine ați venit!”. Sunt 100 de studenți la învățământ la zi, în anul întâi. Totodată, astăzi celebrăm și 23 ani de existență a filialei Slatina și ne bucurăm foarte mult că am ajuns la performanța ca din 358 de studenți, cu totul, să avem 254 de studenți la fără taxă, un lucru care este extraordinar tocmai pentru că aceștia nu sunt obligați să-și suporte locurile și practic este o infuzie de capital din perspective celei mai vechi universități din țară, USAMV București”, a declarat Tița.
De asemenea, au existat și 12 studenți premiați. „Avem, într-adevăr, 12 studenți care vor fi premiați, din fiecare an, câte trei studenți pe an, tocmai pentru că au avut rezultate bune și au demonstrate că prin munca lor, prin investiția de timp pe care au formulat-o să atingă performanțele acestea și domnul decan Toma Dinu le va înmâna premiile și diplomele”, a adăugat directorul facultății slătinene.
Decanul Dinu a vorbit despre investiția făcută de universitate la Slatina.
„Faptul că investim în Slatina este o demonstrație că suntem mulțumiți de ce se întâmplă aici. 254 locuri la buget într-un oraș de mărimea Slatinei cred că este suficient de important, pe de o parte, pe de altă parte cred că sunt în jur de 40 de burse în cei patru ani de studiu pe care-i avem în derulare la Slatina și, de asemenea, suntem o universitate care încurajează și excelența, acordăm și premii, suntem o facultate care investește în oameni. Și, 23 ani de existență a facultății la Slatina, deja înseamnă un element de sustenabilitate și de durabilitate în acest demers pe care-l facem”, a declarat Toma Dinu.
Adrian Bărbulete, șeful învățământului oltean, a declarat că în cadrul facultății mare parte dintre studenți sunt absolvenți ai liceelor slătinene: „Facultatea de Managemt și Dezvoltare Rurală de la Slatina, din cadrul USAMV București, și-a mărit numărul de studenți, iar o mare parte dintre acești studenți vin din liceele din județul Olt, sunt absolvenți, deosebit de bine pregătiți, absolvenți care conștientizează că agricultura este un domeniu important și deosebit pentru populația țării, asigurând hrana de mâine a tuturor cetățenilor”.
Întrebat de jurnaliști dacă Slatina ar mai avea nevoie și de alte facultăți, Adrian Bărbulete a spus că întotdeauna este loc și de mai bine.
„Bineînțeles că întotdeauna este loc și de mai bine și întotdeauna este bună și o diversitate, dar aceasta nu ține numai de Olt, aceasta ține de universitățile care pot sau doresc să-și facă filiale în municipiul nostru”, a subliniat inspectorul școlar general al ISJ.