3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Biciclistă acroșată de un TIR pe DN 65 – E 574, la Jitaru. A fost transportată la spital

- Advertisement -

Accident rutier marți, în jurul orei prânzului, pe Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574, în satul Jitaru al orașului Scornicești. Un TIR a lovit o femeie care se afla pe bicicletă, în urma unui apel la numărul de urgență 112, pentru cercetări, la fața locului deplasându-se polițiști din cadrul Serviciului Rutier Olt.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din orașul Filiași, județul Dolj, și o biciclistă, în vârstă de 75 de ani, din localitatea Jitaru (orașul Scornicești n.r.), județul Olt. În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Din primele date, atât TIR-ul, cât și femeia cu bicicletă, circulau în aceeași direcției de mers, iar la un moment dat biciclista a fost acroșată de vehicul.

Sursă foto: Amator

Ambii conducători au fost testați de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți