14.2 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Spitalul Județean de Urgență Slatina va avea spălătorie modernă în interior. Investiția se ridică la aproape 2 milioane de lei

- Advertisement -

Proiectul de hotărâre privind documentația tehnico – economică pentru amenajarea unei spălătorii în interiorul Spitalului Județean de Urgență Slatina a fost aprobată de consilierii județeni în ședința de miercuri, 26 octombrie. Costul total al lucrărilor se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, respectiv la 1,9 milioane de lei. Concret, spălătoria care se află acum în incinta unității medicale, în suprafață de 250 de metri pătrați, va fi modernizată în totalitate, proiectul urmând a se finaliza în maximum zece luni.

Decizia de a reabilita spălătoria Spitalului Slatina vine după efectuarea unor calcule foarte exacte în care s-au pus în balanță costurile serviciilor externe.

„Dacă reușim să construim spălătoria, renunțăm la serviciile externe, că nu putem să avem și spălătorie și servicii externe. Această decizie a fost luată după un calcul foarte exact de la ce înseamnă o spălătorie proprie modernă și costurile serviciilor externe. Trebuie să ne ridicăm la niște standarde. Astăzi, am aprobat indicatorii proiectului, urmând ca, în perioada următoare, să se pună și banii pentru acest lucru. Anul viitor, vrem să dăm drumul la spălătoria proprie a spitalului”, a declarat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.

În clădirea existentă care va fi reabilitată și modernizată în totalitate vor fi amenajate două zone, respectându-se anumite circuite.

„Prin realizarea investiției anterior menționate se propune amenajarea spălătoriei Spitalului Județean de Urgență Slatina în clădirea existentă, iar în cadrul spălătoriei vor exista două zone – zona murdară și zona curată. Rufele murdare, ambalate pe coduri sunt depozitate în zona de lenjerie murdară, după care intră pe flux. După sortare, lenjeria pătată este spălată în mașina de spălat cu barieră igienică și ajunge în zona uscare – călcare. Lenjeria necontaminată ajunge în zona de spălare – uscare – călcare.
Rufele curate, după ce sunt călcate, intră în zona de ambalare, iar produsul finit va fi dat spre reutilizare secțiilor Spitalului Slatina. Se va realiza o nouă recompartimentare a spațiului existent, iar pereții de compartimentare interiori se vor realiza din cărămidă ceramică cu goluri de 15 centimetri (cm), respectiv 10 cm grosime. Pereții de compartimentare se vor tencui, gletui și finisa în funcție de destinația spațiului”, se precizează în proiectul de hotărâre ce este deja postat pe site-ul celei mai importante instituții administrative din județul Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți