2.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Fostul edil al comunei Traian, bătut în fața Primăriei din localitate

- Advertisement -

Marian Negrilă, fost primar al comunei Traian, actualmente consilier local PNL, a fost luni după-amiaza victima unei agresiuni care a avut loc chiar în fața instituției pe care a condus-o până în toamna anului 2020. Evenimentul s-a petrecut undeva în jurul orei 15:40 și a fost anunțat prin apelul de urgență 112, iar fostul edil a necesitat transportul la cea mai apropiată unitate spitalicească, starea lui de sănătate fiind bună.

Doi bărbați, unul de 37 de ani și altul de 29 de ani, ambii din municipiul Caracal, dar cu domiciliul în Traian, sunt presupușii agresori ai bărbatului de 63 de ani, care se pare că venea la sediul Primăriei pentru a participa la o ședință a Consiliului Local, ambii fiind duși la audieri la sediul Poliției pentru a da explicații cu privire la acuzațiile care le sunt aduse.

„La data de 31 octombrie 2022, în jurul orei 15:40, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat în timp ce se afla în fața unei instituții publice, din comuna Traian, județul Olt. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Deveselu. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din comuna Traian, ar fi fost agresat fizic de către două persoane, respectiv un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din aceeași localitate și un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Caracal. În urma evenimentului, bărbatul de 63 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

Ilie Crîmu de la PSD, actualul primar al localității, spune că imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona Primăriei Traian nu arată faptul că fostul edil ar fi fost bătut de cei doi inși, însă se vede cum acesta a căzut în apropierea scărilor instituției publice.

„Avem camere care spun, avem filmarea. Doi cetățeni care s-au intersectat cu domnul consilier Marian Negrilă, au avut o discuție, după care, nu s-au împins, nu nimic, dumnealui a regizat, acolo, nu știu eu ce face. Vorbesc camerele, nu eu… Au avut o discuție, dumnealui a plecat, mergând în față, către primărie, și atunci, la doi-trei metri de scările primăriei, dumnealui a căzut jos. Atâta se vede pe cameră. Dacă cineva vrea să se uite mai bine, să analizeze… E televizorul sus, veniți, vă uitați…”, a declarat edilul din Traian, citat de Adevărul Slatina.

Oamenii legii au deschis în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți