8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Femeie salvată de pompieri, după ce a căzut într-o fântână la Oboga. Dispăruse de acasă la fel ca și acum două luni

- Advertisement -

O femeie de 51 de ani, din localitatea Oboga, care era dispărută de la domoliciliu, a fost salvată în dimineața zilei de marți de pompierii Gărzii Balș, care au acționat cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, pentru a o scoate din fântâna în care era căzută.

„Cu ajutorul accesoriilor specifice, salvatorii au adus-o la suprafață pe femeie, care a fost preluată de paramedicii SMURD. Pacienta era conștientă, în șoc hipotermic și a fost transportată la Compartimentul de Urgențe al Spitalului Orășenesc Balș, împreună cu un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Este posibil ca femeia să fi recurs la un gest necugetat de a se sinucide, având în vedere că suferea de depresie, acum aceasta fiind dată dispărută și de familie. În urmă cu mai bine de două luni a mai fost dată dispărută de soț, pe 6 octombrie, fiind găsită, după câteva ore, rătăcind pe un drum din apropierea stadionului comunal. Atunci s-a solicitat inclusiv intervenția unui elicopter pentru a o căuta.

În prezent, și polițiștii au făcut cercetări în acest caz.

„Soțul acesteia a dat-o dispărută și acum prin apelul de urgență 112. A spus că a plecat voluntar de acasă și nu s-a mai întors. Undeva în jurul orei 08:15 a fost sesizarea, iar polițiștii au început căutările și așa a fost găsită în fântână, motiv pentru care a fost cerut ajutorul pompierilor, care au scos-o și au dus-o la spital, pentru îngrijiri medicale. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți