5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Transporturile de persoane, verificate de polițiștii olteni. Șoferii, testați cu aparatul alcooltest

- Advertisement -

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfăşurat marți dimineața, pe drumurile publice din județ, nu noi acţiuni pentru verificarea modului în care se efectuează transporturile publice de persoane.

Acțiunea, care s-a desfășurat pe parcursul a trei ore, între 06:00 și 09:00, a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto, verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare și verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.

Toți șoferii opriți pe raza localităților Caracal, Balș, Corabia și Drăgănești Olt au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, pentru a stabili dacă vreunul dintre acești participanți la trafic este sub influența băuturilor alcoolice, acțiuni de acest gen fiind desfășurate în județ pe tot parcursul zilei de 31 ianuarie.

„Polițiștii au testat cu aparatul alcooltest toți conducătorii de autovehicule care efectuează acest gen de transport, în vederea identificării celor care au consumat băuturi alcoolice. Astfel de activități vor continua pe tot parcursul zilei pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au ca scop impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic și depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane. Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să păstreze permanent distanţa de siguranţă în mers, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți