5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Accident într-o curbă periculoasă pe DN 65 – E 574, la Optași Măgura. Un autoturism s-a răsturnat în afara drumului

- Advertisement -

Eveniment rutier în seara zilei de duminică pe Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574, în zona comunei Optași Măgura. Un tânăr de 33 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

Potrivit reprezentanților Poliției Olt, șoferul, care circula din direcția municipiului Pitești spre Slatina, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în pădurea de la marginea drumului.

Sursă foto, inclusiv principala: Amator

Din fericire, toate cele patru persoane care se aflau în mașină, printre care și conducătorul auto, au scăpat ca prin minune cu viață în urma accidentului, la care au ajuns și echipaje de pompieri, și nu au necesitat îngrijiri medicale.

Sursă foto: Ionel Miroșanu (Facebook)

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Olt deplasându-se la cercetări în urma apelului primit prin 112.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, care, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat cu autoturismul în afara părții carosabile, pe partea dreaptă. În autoturism se mai aflau trei persoane, însă în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, a declarat Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Șoferul a fost testat de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au întocmit actele de constatare a accidentului, au eliberat autorizația de reparație pentru autoturismul implicat în acesta și au sancționat contravențional conducătorul auto pentru abaterea săvârșită.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți