4.2 C
Slatina
marți,3 decembrie,2024

Ultimele Articole

Tratamentele a aproximativ 30 de olteni cu boli rare, decontate de CAS Olt anul trecut

- Advertisement -

Casa de Asigurări de Sănătate Olt transmite că, în ultimul an, a decontat, prin Programul Național de Diagnostic și Tratament pentru Boli Rare tratamentele pentru aproape 30 de persoane din județ. Program s-a derulat prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, prin ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Caracal, precum și prin farmacii cu circuit deschis, suma alocată pentru tratarea pacienților cu boli rare a fost de peste 3,8 milioane lei.

Mai exact, au fost 28 de bolnavi olteni tratați, șapte fiind cu mucoviscidoză, din care patru copii și trei adulți, unul cu fibroză pulmonară, opt cu angioedem ereditar, opt cu scleroză laterală amiotrofică, unul cu tirozinemie, unul cu limfangiomatoză și doi pacienți cu atrofie musculară spinală.

Din totalul sumei alocate pentru tratamentele pacienților cu boli rare în 2022, cea mai mare, în cuantum de peste 1,6 milioane lei, a revenit celor cu Angioedem ereditar.

„Din cei 3.880.180 lei alocați Programului Național de Diagnostic și Tratament pentru Boli Rare, cea mai mare sumă a revenit pentru tratarea pacienților cu Angioedem ereditar, respectiv 1.631.000 lei. Pentru tratarea pacienților cu atrofie musculară s-a alocat suma de 1.059.040 lei iar pentru tratamentul pacienților cu mucoviscidoză 838.300 lei. Având în vedere numărul bolnavilor și sumele decontate pentru fiecare, a rezultat un cost mediu anual pentru tratamentul unui bolnav cu atrofie musculară de 529.490 lei, pentru un bolnav cu angioedem ereditar 212.205 lei, pentru un bolnav cu tirozinemie costul mediu anual este de 148.671 lei, iar pentru un bolnav cu fibroză pulmonară idiopatică s-a înregistrat un cost mediu pe pacient de 122.119 lei”, se arată într-un comunicat de presă remis de CAS Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți