Șoferul de 29 de ani, din municipiul Slatina, care în urmă cu o săptămână a provocat accidentul mortal de la Podul Olt, rămâne în Arestul Poliției Olt. Acesta contestase decizia pe care magistrații Judecătoriei Balș au dispus-o joi, 2 martie, contestația fiind judecată luni de judecătorii Tribunalului Olt, care au respins-o ca nefondată. Decizia instanței este definitivă, iar tânărul slătinean, care la testarea cu aparatul DrugTest a ieșit pozitiv la două substanțe interzise, respectiv opiacee și amfetamină, s-a întors în spatele gratiilor Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
„În baza art. 204 C.p.p. rap. la art. 425/1 C.p.p., respinge ca nefondată contestația formulată de către contestatorul inculpat (…), împotriva încheierii nr. 141 din data de 2 martie 2023, pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Balș în dosarul 927/184/2023. (…) Definitivă (…)”, se arată în soluția pe scurt dată de magistrații Tribunalului Olt.
O femeie de 73 de ani, din municipiul Slatina, a murit la scurt timp, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în urma accidentului produs luni, 27 februarie, în apropierea Podului Olt, de la ieșirea din Slatina spre Craiova. Aceasta a rămas încarcerată în mașina condusă de soțul său, în vârstă de 74 de ani, din Slatina, în care a intrat autoturismul condus de slătineanul de 29 de ani, care este fiul unui lider de sindicat al unei fabrici de țevi de pe platforma industrială a Slatinei și consilier județean. În noaptea de 3 spre 4 martie, a murit și bărbatul de 74 de ani, acesta aflându-se internat pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Slatina.
În urma cercetărilor efectuate în urma accidentului, s-a stabilit că tânărul din Slatina, pe fondul desfăşurării altor activităţi în timpul conducerii autoturismului, acesta declarând că s-a aplecat pentru a ridica telefonul mobil, pierzând astfel controlul direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de mers, peste marcajul longitudinal continuu, unde a intrat în coliziune frontală cu celălalt autoturism, care circula regulamentar din sens opus.
Slătineanul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul de către o persoană care are acest drept suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.