10.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Omul de afaceri Rădoi rămâne în libertate. Acesta a comis noi infracțiuni rutiere

- Advertisement -

Magistrații Tribunalului Olt au respins, ca nefondată, contestația pe care procurorii Parchetului Caracal au formulat-o împotriva deciziei judecătorilor caracaleni de a-l pune în libertate pe inculpatul Remus Rădoi, zis Codiță, administrator al mai multor firme de pază și protecție din municipiul Caracal. Acesta a stat în spatele gratiilor din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, fiind reținut pentru 24 de ore, în după-amiaza zilei de vineri, 3 martie, pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Decizia instanței de judecată oltene este definitivă, astfel bărbatul de 45 de ani rămâne în libertate. 

„În baza art. 204 C. proc. pen. şi art.4251 C.proc.pen. respinge ca nefondată contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal împotriva încheierii nr.6 din data de 04.03.2023 pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Caracal în dosarul penal nr.1368/207/2023, privind pe intimatul – inculpat Rădoi Remus cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în varianta conducerii după ce exercițiul dreptului de a conduce a fost suspendat, prevăzută de art.335 alin.(2) din Codul penal, și de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, în varianta normativă a conducerii unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art.334 alin.(2) din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.(1) din Codul penal. (…) Definitivă (…)”, se arată în soluția pe scurt a judecătorilor Tribunalului Olt.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost cei care au constatat comiterea infracțiunilor de afaceristul Codiță, acesta conducând un autoturism pe Centura Ocolitoare a Caracalului, deși avea permisul suspendat, iar vehiculul era neînmatriculat.

Potrivit unor surse, se pare că acesta avea montate plăcuțele de înmatriculare de la un alt autovehicul pe mașina în care se afla în momentul în care polițiștii rutieri l-au tras pe dreapta.

Nu este pentru prima dată în care Remus Rădoi, originar din comuna Redea, este anchetat într-un dosar penal pentru comiterea unor infracțiuni rutiere, însă omul de afaceri a mai fost cercetat și pentru alte fapte penale, cum ar fi evaziune fiscală.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți