Ziua și accidentul în comuna Brebeni. Dacă sâmbătă au avut loc două evenimente rutiere soldate doar cu pagube materiale, iată că, duminică după-amiaza, Drumul Județean 546, care tranzitează localitatea, a fost din nou locul producerii unui accident de circulație. De data aceasta, în urma coliziunii dintre două mașini au rezultat două victime, acestea fiind transportate la spital.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 16:20, cel care l-a provocat fiind un șofer de 56 de ani, din localitatea Roșiorii de Vede, județul Teleorman.
Acesta se pare că nu ar fi păstrat distanța regulamentară în mers față de autoturismul condus de o tânără de 24 de ani, din comuna Văleni, lovindu-l din spate. Sunt martori care spun că teleormăneanul avea și viteză la momentul impactului.
Mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean Olt au ajuns la fața locului, acordând primul ajutor conducătoarei auto, dar și unei tinere de 22 de ani, care era pasageră într-una din mașinile care s-au lovit violent. Ambele au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite.
Și polițiștii rutieri au ajuns la fața locului pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care accidentul s-a produs.
„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman și un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din comuna Văleni, județul Olt. În urma evenimentului rutier, două tinere au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a spus Claudiu Șerban de la IPJ Olt.
Ambii șoferi au fost testați de oamenii legii cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă.
Sursă foto: Florin Cîrstea și Info Trafic Slatina – Grup Facebook