11.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Se extinde rețeaua de gaze naturale în tot orașul Scornicești

- Advertisement -

Daniel Tudor, primarul din Scornicești, are o nouă veste bună pentru locuitorii orașului. Edilul a anunțat că din această săptămână a început extinderea rețelei de gaze naturale în toată urbea. Lucrările sunt făcute în cinci sate, însemnând 26 de kilometri dintr-un total de 52 de kilometri cât sunt incluși în proiecte derulate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și cu fonduri alocate de la bugetul local.

Primarul spune că insistat foarte mult pentru realizarea acestei investiții, proiectul fiind implementat într-un timp foarte scurt.

„Începem în forță o nouă săptămână de lucru în Scornicești, demarând astăzi un alt proiect de suflet din seria celor mai mari și importante obiective asumate. Mai exact, deși toate obiectivele implementate până acum reprezintă pași semnificativi pentru dezvoltarea comunității noastre, proiectul privind extinderea rețelei de gaze naturale – în toată localitatea, este unul pentru care am insistat foarte mult și mă bucur că, în cel mai scurt timp, va fi implementat”, a declarat Daniel Tudor.

Investiția se va realiza, într-o primă etapă, în satele Chițeasca, Negreni, Jitaru, Bălțați, Mărgineni Slobozia – străzile Popești, Mihăilești și Giurgiului, distanța pe care va fi extinsă rețeaua de gaze fiind de 26 kilometri din 52 incluși în proiectele demarate de Primăria Scornicești. Valoarea investiției este de aproximativ 50 milioane lei, în proiect fiind inclusă, cu titlu gratuit, și realizarea a 2.000 de branșamente.

Sursa citată a mai transmis că și alte obiective importante urmează a fi demarate în localitate.

„După cum o parte dintre dumneavoastră știți deja, în cel mai scurt timp vor urma și alte obiective, la fel de importante, axate pe toate categoriile de vârstă din localitatea noastră. Desigur, fiecare va fi adus în atenția dumneavoastră de fiecare dată când va fi început sau finalizat”, a subliniat edilul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți