5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Arest prelungit pentru autorul accidentului mortal din fața Spitalului Slatina

- Advertisement -

Slătineanul de 31 de ani, care a provocat accidentul grav de pe strada Crișan, din fața Spitalului Județean de Urgență Slatina, și în urma căruia o angajată a unității medicale, o femeie de 51 de ani, tot din Slatina, și-a pierdut viața, rămâne în spatele gratiilor. La momentul producerii tragediei, tânărul era într-o stare avansată de ebrietate, magistrații Judecătoriei Slatina fiind cei care luni, 27 martie, au prelungit în cazul său măsura arestului preventiv cu o lună. Însă, decizia instanței de judecată nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.  

„În temeiul dispoziţiilor art. 236 alin. 1 din Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. În temeiul dispoziţiilor art. 236 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 C.p., şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.p., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6 din 07.03.2023, emis de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 2090/311/2023, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 06.04.2023 şi până la data de 05.05.2023, inclusiv. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în soluția pe scurt dată de judecătorii slătineni.

Până la primele ore ale dimineții de marți, decizia nu a fost încă contestată.

Două autoturisme s-au izbit violent în seara zilei de joi, 2 martie, iar o liftieră de la Spitalul Slatina, care era pieton și a fost lovită de mașina condusă de slătineanul de 31 de ani a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe, fiind preluată de la locul accidentului de circulație chiar de colegii de pe această secție. Din păcate, la scurt timp, aceasta a murit. Și unul dintre conducătorii auto a necesitat îngrijiri medicale, respectiv o femeie de 39 de ani, din Slatina.

Testat de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentrație de 0,77 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, iar reținerea șoferului vinovat, pentru 24 de ore, s-a făcut luni, 6 martie, după ce oamenii legii au primit și rezultatele finale la probele care i-au fost recoltate la spital, în urma cărora s-a stabilit alcoolemia pe care o avea în sânge și care pare să fi fost de trei ori mai mare.

Potrivit unor surse, conducătorul auto de 31 de ani, din Slatina, este cel care, în timp ce se deplasa cu mașina dinspre bulevardul Nicolae Titulescu spre intersecția de la ACR, a lovit femeia ce mai avea doar câțiva pași până să ajungă pe trotuar, după ce a traversat regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Aceasta a fost azvârlită câțiva zeci de metri, iar mașina tânărului a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul femeii de 39 de ani. În urma impactului, vehiculul conducătorului auto ce era băut bine s-a oprit pe trotuarul din fața unității medicale.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți