11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Spitalul Slatina are din această săptămână și Compartiment de chirurgie vasculară

- Advertisement -

Cea mai mare unitate medicală din Olt, Spitalul Județean de Urgență Slatina, transmite că de la începutul acestei săptămâni în incinta acestuia a fost înființat un nou serviciu medical – Compartiment de chirurgie vasculară, care va deservi întreg județul, întrucât nicio unitate sanitară publică din județ nu furnizează acest gen de servicii medicale.

Compartimentul are medic de specialitate, cinci paturi și funcționează în cadrul Secției Chirurgie Generală din Pavilionul Central al spitalului slătinean.

„Spitalul Județean de Urgență Slatina acordă o importanță deosebită dezvoltării infrastructurii medicale de care dispune, în special înființării de servicii medicale noi și îmbunătățirii actului medical. De aceea, am luat în considerare înființarea unui serviciu medical nou – Compartiment de chirurgie vasculară. Compartimentul funcționează cu medic de specialitate, are cinci paturi și își desfășoară activitatea în cadrul Secției Chirurgie Generală, la etajul II din Pavilionul Central, cu acces la cele două sectoare septic și aseptic. Pacienții beneficiază de îngrijiri specifice la nivelul sălilor de pansamente existente în cadrul Secției Chirurgie Generală, iar activitatea operatorie se desfășoară în Blocul Operator Central, în sălile de operații atribuite Secției Chirurgie Generală. Asigură acoperirea unei game largi de patologii vasculare periferice (arterială, venoasă, boală aorto-iliacă, ischemie acută și critică periferică membre inferioare și superioare, patologie traumatică arterială și venoasă, abord vascular pentru hemodializa cronică, boala venoasă cronică, precum și complicații)”, a declarat Angela Nicolae, manager al SJU Slatina.

Motivul principal care a stat la baza deciziei de a înființa noul compartiment constă în faptul că, în ultima perioadă, din ce în ce mai mulți pacienți se adresează Spitalului Slatina cu patologii vasculare periferice și erau îndrumați spre alte unități sanitare pentru diverse proceduri de chirurgie vasculară.

La noul serviciu medical din cadrul SJU Slatina s-a prezentat deja un pacient.

„Încă de la deschidere, s-a prezentat un pacient, care a beneficiat de tratament de specialitate și care are evoluție favorabilă. Alături de Consiliul Județean Olt, depunem toate eforturile să creștem constant calitatea serviciilor medicale și să dezvoltăm condiții optime pentru pacienți și pentru corpul medical care își desfășoară activitatea în unitate noastră sanitară”, a subliniat managerul Angela Nicolae.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți