16.2 C
Slatina
marți,30 aprilie,2024

Ultimele Articole

Petreceri câmpenești în comunele Brâncoveni, Dobrun, Redea și Vișina, în zilele de Paște

- Advertisement -

Vin trei zile de sărbătoare importante pentru creștinii ortodocși, Paștele, iar în acestea, așa cum ne-au obișnuit deja, mai multe administrații publice locale din județ organizează petreceri câmpenești dedicate comunităților lor. Anul acesta, din informațiile făcute publice până acum, sunt patru primării care au programat evenimente muzicale, acestea fiind Brâncoveni, Dobrun, Redea și Vișina. Artiști consacrați ai Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” Slatina vor susține spectacole extraordinare, iar la Redea vor fi Valentin Sanfira, Gelu Voicu și la Vișina Ionuț și Doinița Dolănescu, Aurel Moldoveanu.

Primăria şi Consiliul Local al Comunei Brâncoveni şi Centrul Cultural Brâncoveni organizează duminică, în prima zi de Paște, cu începere de la ora 18:00, evenimentul „Hora Satului de Paște” în toate cele trei locații deja cunoscute: Brâncoveni – în centru, Ociogi Mărgheni – pe stadionul din Mărgheni, Văleni – în centru.

Duminică, la Dobrun, pe stadion, spectacolul va începe tot de la ora 18:00, iar pe scenă vor urca îndrăgiți interpreți de la „Doina Oltului”, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra condusă de dirijorul Cristian Dumitru, iar aceștia sunt Maria Ghinea, Gabriel Zăvoeanu, Neta Soare, Cătălin Bărbulescu, Ileana Lăceanu, Victorița Cică, Ștefania Strejescu, Florica Chircă, Daniel Roșoga, Marinela Dobrițoiu, Carmen Budulan, Dorina Mete, Constantin Ștefan, Ion Crețeanu, Sorina Dinu și Mădălina Drăgan.

Tradiția continuă și la Redea. Primăria, alături de Consiliul local, îi invită pe rezeni, tot în prima zi de Paște, la sărbătoarea „Hora Tradițională de Paște”, începând cu ora 17:00. Ștefania Strejescu, Neta Soare, Carmen Budulan, Dorina Mete, Daniel Roșoga, Sorina Dinu de la Ansamblul „Doina Oltului”, dar și orchestra condusă de dirijorul Cristian Dumitru, precum și dansatorii „Doina Oltului”, vor susține un frumos spectacol în încheierea căruia vor evolua în recital și îndrăgiți interpreți ai muzicii populare românești teleormăneanul Gelu Voicu și gorjeanul Valentin Sanfira.

Ziua de spectacol la Vișina va fi a treia zi de Paște, 18 aprilie, cu începere de la ora 16:00. Este sărbătorită Ziua Comunei cu artiștii „Doina Oltului” Slatina Maria Ghinea, Gabriel Zăvoeanu, Neta Soare, Victorița Cică, Ștefania Strejescu, Daniel Roșoga, Marinela Dobrițoiu, Carmen Budulan, Dorina Mete, Florica Chircă, Ana Maria Deaconu, Sorina Dinu, dansatorii, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra ansamblului condusă de dirijorul Cristian Dumitru. Totodată, mai susțin recitaluri Ionuț și Doinița Dolănescu, Aurel Moldoveanu, în spectacol fiind și Ansamblul „Oltenașu’” Vișina.

Așadar, oltenii din cele patru localități sunt așteptați în număr cât mai mare la distracție.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți