14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

CAO explică de ce a fost nevoie de întreruperea apei în partea de sus a Slatinei

- Advertisement -

Motivul pentru care Compania de Apă Olt a fost nevoită să oprească apa miercuri, 10 mai, în partea de sus a municipiului Slatina este reprezentat de faptul că muncitorii CAO branșează rețelele noi de alimentare cu apă din zona Artileriei – Piața Gării. De asemenea, se finalizează ultimele intervenții la investiția de pe Aleea Lalelelor.

CAO spune că lucrările nu puteau fi realizate noaptea, din cauza acestor intervenții nici preșcolarii și elevii de la creșele, grădinițele și școlile slătinene din zona respectivă neputând să se ducă la ore, acestea fiind suspendate prin decizia Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Olt.

„Sediul Secundar Slatina al Companiei de Apă Olt a luat decizia de a întrerupe serviciul de alimentare cu apă miercuri, 10 mai, în partea de sus a municipiului Slatina, în intervalul orar 09:00 – 17:30, pentru executarea mai multor lucrări complexele care nu puteau fi realizate în timpul nopții. Noua rețea de distribuție apă din zona Artileriei – Piața Gării, investiție realizată în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă ‘Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020’ va fi branșată la sistemul de alimentare cu apă al municipiului Slatina”, transmite CAO.

Potrivit sursei citate, municitorii companiei execută în paralel și ultimele lucrări pe strada Aleea Lalelelor, unde rețeaua de alimentare cu apă a fost înlocuită în totalitate, investiție realizată din fonduri proprii.

Lucrările de investiții vor continua pe cele două străzi unde Primăria Slatina va efectua lucrări de asfaltare si reabilitare, conform graficului de investiții comun al Primăriei și Companiei de Apă Olt.

„Pentru că toate aceste lucrări presupun golirea întregului sistem, după reluarea serviciului de alimentare cu apă, este posibil să apară fluctuații de presiune și modificări ale turbidității apei. Compania de Apă Olt execută și va executa lucrări pe 100 de străzi din municipiul Slatina pentru realibilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, investiția ridicându-se la aproximativ 95 de milioane de lei, fonduri europene prin proiectul ‘Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020′”, mai arată CAO.

Care sunt cifrele privind investițiile realizate

Reabilitare conducte aductiune – 30,28 kilometri;
Reabilitare retelealimentare cu apă – 26,04 kilometri;
️Extindere rețea apă – 10,10 kilometri;
Reabilitare retea canalizare – 0,58 kilometri;
Extindere retea canalizare – 23,71 kilometri.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, tuturor cetățenilor din partea de sus a municipiului Slatina, cadrelor didactice, părinților și bunicilor! Disconfortul de azi este pentru siguranța și sănătatea tuturor, de mâine!”, mai transmit reprezentanții companiei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți