1.2 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Premieră la ediția din acest an a „Călușului Românesc” de la Slatina. Un ansamblu din Germania va evolua pe scena concursului dedicat copiilor

- Advertisement -

Ne apropiem de Rusalii, iar după această mare sărbătoare, așa cum se obișnuiește la noi în județul Olt, inclusiv la țărână, în curțile oamenilor, se joacă tradiționalul dans bărbătesc călușul. Devenit deja tradiție la Slatina, cetele de călușarit joacă acest dans și la oraș, iar în anul 2023, în perioada 14 – 18 iunie, va avea loc aici a XXIII-a a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc”. Dacă la prima ediție evolua în concurs doar 250 de participanți, acum numărul acestora a ajuns la 2.000. Sunt zeci de formații din Olt care vor urca pe scena amenajată în Parcul Tineretului, dar și alte zeci din mai multe județe ale țării, iar ca o premieră la concurs este invitat anul acesta un ansamblu folcloric din Germania.

Ansambluri din județele Botoșani, Suceava, Sibiu, Timiș, Tulcea, Brăila, Argeș și Hunedoara vor fi prezente la Slatina în cadrul concursului călușăresc.

„Vor fi 2.000 de participanţi la ‘Călușul Românesc’. Vom avea invitaţi din Botoşani, Suceava, Sibiu, Timiş, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Argeş, bineînţeles cu formaţiile de căluşari ale lor, Hunedoara şi formaţiile de căluşeri şi, în premieră pentru judeţul nostru, avem un ansamblu folcloric din Germania. Copiii vor sosi miercuri seara şi vor pleca duminică dimineaţa. Păstrăm tradiţia la Slatina, de a invita în fiecare an câte o formaţie din străinătate, şi pentru colegii de la Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, şi pentru noi şi colegii mei instructori, să vedem pe viu ce similitudini ar fi între căluşul românesc şi jocurile pe care ni le prezintă invitaţii noştri din străinătate”, a spus profesorul Ilie Brăileanu, directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina, principalul organizator al evenimentului cultural artistic.

Ca și în ultimii ani, organizatorii au pregătit un tablou coregrafic care va uimi întregul public din Parcul Tineretului, titlul acestuia fiind „Nu e român ca olteanul”. Cât despre program, acesta va fi asemănător cu cel din anii anteriori.

„Ştim, căluşul are o răspândire europeană, el fiind un dans tracic, există în zonă ocupată de traci anumite dansuri care au asemănări cu căluşul. Programul de la Slatina este acelaşi, vizite şi demonstraţii la Inspectoratul Şcolar Județean Olt, la Primăria Slatina şi la Consiliul Judeţean Olt, pe 15 iunie, de la ora 18:00, vom avea parada portului popular, pe traseul Magazinul Oltul, până în Parcul Tineretului, unde vom face o festivitate oficială de deschidere şi vom prezenta acel tablou coregrafic ‘Nu e român ca olteanul’. De asemenea, vineri vom continua concursul, sâmbătă seara va fi Gala Laureaţilor, iar sâmbătă slătinenii vor fi încântaţi și cu un spectacol oferit de soliștii și dansatorii Ansamblului Profesionist ‘Doina Oltului’, atât pentru locuitorii din municipiul Slatina, dar şi pentru copiii participanţi, un spectacol demonstrativ, prin care copiii vor vedea ce înseamnă arta profesionistă făcută de membrii acestui ansamblu”, a adăugat Brăileanu.

Finanţarea acestei manifestări este asigurată de Primăria municipiului Slatina şi este de 80.000 lei, și de Inspectoratul Şcolar Județean, prin Ministerul Educaţiei, 25.000 lei. În baza parteneriatului pe care Palatul Copiilor Slatina îl are cu Centrul Județean de Cultură şi Artă Olt, această instituție culturală din urmă asigură trofeele în valoare de 2.500 lei şi, bineînţeles, sprijinul logistic şi tehnic, respectiv scenă și sunet.

Tot după Rusalii, în Olt vor mai avea loc două evenimente importante dedicate călușului – Festivalul „Călușului Oltenesc”, ediția a III-a, care se va desfășura în localitățile Dobroteasa, Tia Mare, Radomirești, Poboru, Vădastra și Caracal, în perioada 4 – 11 iunie, dar și Festivalul Internațional de Folclor „Călușul Românesc” Caracal, ediția cu numărul 52, care va fi în perioada 9 – 11 iunie.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți