Robert Nițu, cunoscut ca și Activistul buzoian în urma multiplelor sale postări de pe YouTube prin care arată anumite ilegalități comise în diverse localități din țară, a fost prezent duminică, 28 mai, în comuna Izbiceni, unde a avut loc Sărbătoarea localității, respectiv în Parcul Industrial. Aici, acesta a sesizat faptul că unii vânzători de diverse produse nu emit bonuri fiscale, semnalând acest lucru oamenilor legii prezenți la manifestare.
Bărbatul se pare că a deranjat doi bărbați, unul din municipiul Slatina și celălalt din Corabia, care își vindeau marfa în zona unde avea loc petrecerea câmpenească, iar aceștia l-au lovit pe Activistul buzoian. Unul i-a dat peste una dintre mâini în care ținea un telefon mobil cu care filma ce se întâmplă, care i-a căzut pe jos, iar celălalt i-a dat un pumn în față.
În urma celor sesizate, polițiștii au întocmit dosar penal, iar victima bătăușilor a primit îngrijiri medicale la un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt ce a fost solicitat să intervină la fața locului.
„La data de 28 mai, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală 3 Corabia au fost sesizați verbal de către un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Buzău, despre faptul că mai mulți comercianți din comuna Izbiceni nu emit bon fiscal. La fața locului, bărbatul de 42 de ani a fost agresat fizic de către doi bărbați, în vârstă de 32, respectiv 53 de ani, din județul Olt. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, iar patru persoane care nu au emis bon fiscal au fost sancționate contravențional, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului 28/1999”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Redacția
Sursă foto: Captură video Youtube (Activistul buzoian)