12.3 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

DGA, la vârsta majoratului. Ofițeri anticorupție, împreună cu alte forțe din Olt, acțiuni preventive în județ

- Advertisement -

30 mai 2023 este data la care Direcția Generală Anticorupție, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sărbătorește 18 ani de la înființare, ca structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului MAI. În acest context, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Olt au desfășurat, în intervalul orar 10:00 – 12:00, activități de educație pentru promovarea integrității în rândul cetățenilor din județ, una dintre acțiunile principale desfășurându-se în Parcul Tineretului din municipiul Slatina.

„Aceste activități au constat în transmiterea unor mesaje cu conținut informativ-preventiv anticorupție, prezentarea unor aspecte privind identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție și competențele acesteia și distribuirea de pliante şi flyere având drept scop conştientizarea cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie”, au transmis reprezentanții SJA Olt.

La nivel local, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Olt, al cărui sediu se află în municipiul Slatina, strada Primăverii, nr. 15, județul Olt, telefon/fax 0249.431.002.

„Cetățenii județului Olt care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare gratuită la Call-center anticorupție 0800.806.806, prin e-mail la adresa olt.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene”, mai arată ofițerii anticorupție olteni.

Începând cu anul 2005, prin operaționalizarea unității DGA, Ministerul Afacerilor Interne s-a angajat într-un proces ireversibil privind asigurarea propriului climat de integritate.

În cei 18 ani de activitate, direcția s-a consolidat ca instituție și a intensificat eforturile pentru prevenirea și combaterea corupției la nivelul personalului MAI, dezvoltându-se permanent pe cele două paliere.

Prevenirea reprezintă principala direcție de acțiune împotriva corupției, concretizată prin desfășurarea activităților de instruire și informare în rândul personalului MAI, dar și prin campanii de conștientizare a societății civile. Prin toate acțiunile sale, Direcția Generală Anticorupție promovează legalitatea, integritatea, onestitatea și profesionalismul ca standarde pentru întreg personalul Ministerului Afacerilor Interne.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți