11.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Bărbatul de 43 de ani, din Caracal, care era băut bine și a provocat un accident grav pe DN 6 – E 70, reținut de polițiști

- Advertisement -

Caracaleanul de 43 de ani care vineri, 9 iunie, în jurul orei 12:40, a provocat accidentul grav de pe Drumul Național 6 – European 70, în afara localității Caracal, a fost reținut miercuri, 14 iunie, pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Arestul Poliției Olt.

„În urma probatoriului administrat, la data de 14 iunie, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele bărbatului în vârstă de 43 de ani, din municipiul Caracal, a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca la data de 15 iunie, să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Motivul pentru care a fost dispusă măsura la aproape o săptămână de la producerea evenimentului rutier este acela că s-a așteptat rezultatul probelor de la spital, în urma cărora s-a stabilit că avea peste 2 miligrame pe litru alcool în sânge, dar și a zilelor de spitalizare de care cei doi răniți au avut nevoie.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului atunci când a avut loc accidentul, pentru cercetări. Oamenii legii au constatat că șoferul era într-o stare avansată de ebrietate și chiar a fugit de la locul în care acesta s-a produs.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din orașul Drăgănești Olt. În urma accidentului, conducătorul auto din orașul Drăgănești Olt și un alt tânăr, în vârstă de 31 de ani, din aceeași localitate, pasager în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Municipal Caracal. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 23 de ani, iar pentru bărbatul de 43 de ani a rezultat o concentrație alcoolică de 1,17 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat”, spunea atunci reprezentantul Poliției Olt.

Polițiștii au întocmit pe numele caracaleanului dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți